În perioada 25-27 august, în cadrul Proiectului RAISA, finanţat de către  Comisia Europeană – Oficiul de Lupta Antifraudă, aferent Programului Hercule IIIPregătire împotriva fraudei, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a organizat, în municipiul Alba Iulia, o întâlnire de lucru.

     La această activitate participă specialişti de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliţie  Alba, Arad, Brașov, Mehedinți, Giurgiu, Direcţiei Regionale de Poliţie Vidin și Direcţiei Regionale de Poliţie Vratsa ( Bulgaria), Inspectoratului de Poliţie Județean Bekes (Ungaria), dar şi reprezentanţi ai autorităţilor vamale din România : Direcţia Regională Vamală Craiova,    Direcţia Vamală Lom (Bulgaria) și  Agenţia Naţională Vamală şi Fiscală din Ungaria.

Acest workshop este cea de–a doua activitate din cadrul proiectului amintit anterior. În cadrul lucrărilor vor fi prezentate aspecte referitoare la cadrul legal privind achiziţiile intracomunitare în U.E., respectiv evoluţia înregistrată în acest domeniu, din perspectiva fiecărei instituții participante, precum şi modul de acţiune al structurilor implicate în constatarea şi cercetarea activităţilor ilicite din domeniul de referinţă.

La lucrări participă şi experţi ai Departamentului pentru Luptă Antifraudă,  Directiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi speakeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliției Române.

Prin problematica abordată, se urmărește  pregătirea teoretică a celor prezenţi privind identificarea unor metode și tehnici eficiente, comune, precum și îmbunătățirea competenţelor reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din România, Ungaria şi Bulgaria implicate în lupta împotriva fraudei cu achiziții intracomunitare.

Un alt obiectiv, care va fi atins, privește facilitarea schimbului de informaţii, de experienţă şi bune practici, pentru a contura o imagine clară a situaţiei existente în ţările participante şi pentru a consolida cooperarea internaţională şi interinstituţională.

(Jurnal)