Două treimi dintre părinți agreează începerea școlii, în format clasic, chiar dacă virusul nu a fost complet eliminat. Aceștia provin din Transilvania și Banat, zone cu infrastructură școlară mai bună decât în alte regiuni și în care copiii învață, cu preponderență, într-un schimb, relevă un sondaj IRES realizat în luna august.

O treime dintre părinți consideră că școala nu trebuie să înceapă în format clasic dacă virusul nu a fost complet eliminat. Este vorba în proporție mai ridicată despre părinți din sudul țării, care își doresc reluarea cursurilor în format hibrid sau online.
6 din 10 părinți cred că școala ar trebui să înceapă în sistem clasic, din 14 septembrie, cu toți elevii în clase, un sfert ar prefera sistemul hibrid și doar 14% ar opta pentru școala online. Părinții care optează pentru școala în format clasic sunt, în proporții mai ridicate, cei care locuiesc în mediul rural.

Favorabili sistemului hibrid sunt, în proporții mai ridicate, părinții liceenilor din mediul urban, iar sistemul online este preferat de către părinții din sudul țării.

Contractarea virusului de către copii sau de către membri ai familiei ca urmare a începerii anului școlar este o îngrijorare majoră pentru aproape jumătate dintre părinți. Pe măsură ce crește nivelul de îngrijorare a părinților, de la puțin îngrijorat la foarte îngrijorat, se schimbă și opțiunea pentru scenariul pentru începerea școlii:

  • Cei care se declară puțin sau deloc îngrijorați de contractarea virusului de către copil sau familie sunt cei care doresc în proporții mai ridicate sistemul clasic, cu prezență fizică la școală.
  • Cei care sunt destul de îngrijorați de posibilitatea contractării virusului vor sistem hibrid.
  • Cei foarte îngrijorați vor sistem online.

1 din 5 părinți crede că elevii nu vor respecta regula de a purta mască

Aproape jumătate dintre părinți recunosc că, din declarațiile recente ale autorităților, nu au înțeles modalitatea prin care se va stabili felul în care va începe școala în toamnă.

Trei din patru părinți doresc ca distanța fizică dintre elevi să fie de minim 1,5m. Doar 5% consideră că nu este nevoie de respectarea distanței. Cei mai mulți dintre părinți, atât din mediul urban cât și cei din rural cer respectarea distanței fizice de cel puțin 1,5 m.

Din 10 părinți chestionați, aproape 7 cred că elevii nu vor putea respecta distanța pe culoarele școlii. Doar în ceea ce privește distanțarea fizică la toalete părinții se arată mai optimiști.

1 din 5 părinți crede că elevii nu vor respecta regula de a purta mască în timpul școlii, iar peste o treime cred că numărul celor care o vor purta va fi foarte mic.

4 din 10 părinți sunt optimiști cu privire la respectarea acestei reguli de siguranță sanitară.

Problema din mediul rural, lipsa conexiunii la internet

15% dintre părinții din România declară că lipsa unei conexiuni de internet (lipsa totală sau cu o calitate corespunzătoare) nu le permite copiilor lor să facă școală online. Acești copii se află cu preponderență în mediul rural. Este vorba de aproximativ 450.000 de elevi care nu au acces la școală online, din cauza limitelor conexiunii sau a lipsei acesteia.

Familiile din urban sunt mai dotate când vine vorba de dispozitive (desktop sau laptop) care pot fi folosite pentru școala online. Majoritatea părinților din mediul rural au un telefon inteligent care poate fi folosit pentru școala online, dar aceasta nu înseamnă că au pentru fiecare copil din familie. Mai mult de un sfert (28%) dintre părinți declară că dispozitivele pe care le dețin nu sunt suficiente ca număr, disponibilitate și funcționalitate pentru școala online, deficitul cel mai mare fiind înregistrat în mediul rural. Dintre părinții care declară că nu au dispozitive pentru școala online, doar 40% plănuiesc să achiziționeze unul, iar 7 din 10 așteaptă să primească un astfel de echipament din partea statului.

Sondajul IRES a fost realizat, telefonic, în perioada 10-14 august pe un eșantion de 1.175 de părinți cu copii de vârstă școlară (5 – 19 ani) care vor frecventa cursurile în anul școlar 2020 – 2021.