AcasăActualitateȘi Inspectoratul Școlar ia măsuri pentru siguranța copiilor

Și Inspectoratul Școlar ia măsuri pentru siguranța copiilor

După ce publicația noastră a scris, prima, despre pericolul jocurilor on-line, în special despre amenințarea jocului „BALENA ALBASTRĂ”, și după ce Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu a răspuns pozitiv semnalelor transmise de „Jurnal Giurgiuvean”, iată că a venit rândul Inspectoratului Școlar al Județului Giurgiu să se aplece asupra pericolelor pe care le reprezintă, de cele mai multe ori, mediul on-line pentru cei mici. 
În cele ce urmează, vom reproduce în totalitate comunicatul trimis de Biroul relații cu presa din cadrul ISJ Giurgiu:
„ În vederea creșterii nivelului de siguranță a elevilor, în special în mediul online, în fiecare unitate de învățământ s-au stabilit următoarele  măsuri:
– discutarea la întâlnirile cu părinții a temei siguranței on-line și a influenței internetului asupra vieții de zi cu zi a copiilor și tinerilor;
– discuții ale diriginților cu elevii, în cadrul orelor de Consiliere și orientare, privind  riscul jocurilor online, viața virtuală și legătura dintre aceasta și viața reală;
– urmărirea/identificarea schimbărilor de comportament ale elevilor și semnalarea acestora către familie și consilierul școlar  (dirigintele va colabora cu profesorii de la clasă și cu părinții pentru a identifica probleme de comportament,  pentru a monitoriza cu atenție elevii care le manifestă și pentru a interveni dacă este cazul);
– monitorizarea activității elevilor în pauze;
– identificarea motivelor pentru care elevii întârzie la ore și stabilirea unor măsuri individualizate pentru reducerea sau eliminarea acestor motive;  
– activități ale consilierului școlar ( consiliere de grup și individuală).
Menționăm că pentru informarea cadrelor didactice, părinților și elevilor pot fi utilizate și resursele disponibile în cadrul proiectului sigur.info, implementat de organizația Salvați Copiii în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (oradenet.salvaticopiii.ro).”, scriu cei de la Inspectoratul Școlar al Județului Giurgiu. 
(O.C.)
ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
40%
1.5m/s
21%
mie
26 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!