COVID-19 a fost de la început o epidemie, dar și o afacere a statelor: în spatele Romwine & Cofee, câștigătoarea anonimă a licitației supraevaluate, în valoare de 12 milioane de euro, pentru 1,4 milioane de măști, stă ”Sanimed” o firmă ce își are sediul în Călugăreni (sat Uzunu) .

Cine este  Sanimed ? Este reprezentantul părții române în construcția unei fabrici de medii de cultură inaugurate recent în Emiratele Arabe Unite. La doar câteva zile după inaugurarea fabricii, prințul moștenitor Mohamed Bin Zayed a discutat cu Ludovic Orban despre “cooperararea bilaterală” în pandemia COVID-19 dintre România și Emirate.

De trei luni, oamenii de afaceri Cătălin Hideg și Cristi Burci veghează la realizarea fabricii de medii de cultură, stând în Abu Dhabi, după cum a povestit chiar Burci într-un dialog cu jurnaliștii de la Libertatea. “Dar nu mă ridicați atât de sus, că m-ar fi onorat să discute despre investiția noastră prințul MBZ și premierul Orban, însă nu e cazul”, a spus Burci.

Cert e că, folosind o parte din cele 10 milioane de euro plătite de emiri pentru fabrica realizată în mai puțin de 100 de zile, “Sanimed a cumpărat măștile pentru personalul din spitale noastre, în loc ca statul român să dea avansul”, a explicat Gloria Rusu. Aceasta  e mâna dreaptă a lui Hideg și femeia care a întocmit documentele ambelor afaceri: cea din Abu Dhabi și pe cea din Giurgiu.

Banii din Abu Dhabi s-au făcut apoi bani românești, scoși din bugetul IGSU la suprapreț, după cum arată calculele de piață și așa cum neagă ferm cei de la Sanimed și partenerul lor aflat acum în Emirate.

Acum câteva zile, Curtea de Conturi a anunțat procurorii, că au descoperit cum că, la cererea lui Raed Arafat, Armata a plătit 8 curse aeriene speciale pentru Sanimed, în valoare de 149.000 de euro, deși prin contract transportul era treaba firmei.

“Măriți prețurile!”. Așa sună ordinele nervoase din aceste zile, transmise pe linia Abu Dhabi – București de la patronul Cătălin Hideg către omul său de încredere, Gloria Rusu. 

“Domnul Hideg are mari probleme de comunicare, dar face lucruri minunate”, spune Gloria Rusu, care n-are de gând să-l asculte pe șef. Femeia așteaptă să treacă focul.

Absolventul Academiei SRI s-a supărat pe statul român

Proprietar al firmei Sanimed, Hideg e iritat după ce presa, Serviciul Antifraudă, DNA-ul și Curtea de Conturi au început să se intereseze de importurile din pandemie ale firmelor controlate de el.  Hideg e în Emirate și tocmai el, absolvent al Academiei SRI, s-ar răzbuna pe statul de la București, căruia i-ar crește prețurile în afacerile pe care le are cu el, de parcă simte că a fost trădat. 

Firma bucătăresei era doar un paravan

Pe 17 martie 2020, a doua zi după declararea stării de urgență, a fost încheiat acordul-cadru nr. 1841 între Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate și S.C. Romwine&Cofee S.R.L., pentru achiziția de echipamente de protecție în stocurile de urgență medicală, respectiv măști de protecție de tip FFP2 și FFP3.

Firma S.C. Romwine&Cofee S.R.L. avusese în 2019 o cifră de afaceri de 9.800 de euro și presa s-a întrebat cum de o companie necunoscută pune mâna pe o afacere de importanță strategică.

După ce firma Sanimed și-a asumat contractul, Hotnews a dezvăluit cine este Cătălin Hideg. Libertatea a scris că prețurile măștilor aduse de RomwineSanimed sunt de trei ori mai mari decât cele ale competiției. Iar Recorder a vizitat sediul Romwine, într-o casă țărănească din județul Giurgiu, locuința unei bucătărese (!!!?) Era doar paravanul, căci, spre deosebire de firma bucătăresei, Sanimed e chiar o companie, are afaceri de 5 milioane de euro pe an.

Curtea de Conturi a sesizat recent cazul la Parchet

Contractul nu a fost ușor de îndeplinit. “Am adus 695.000 de măști FFP2 și 699.000 de măști FFP3 din Turcia într-un moment în care Turcia nu exporta măști atât de bune. Iar măști FFP3 n-a mai adus nimeni în România”, spune Gloria Rusu.  Dar, spun ei, nu s-au bucurat. În ultima lună, recunoaște femeia, au călcat-o și cei de la Antifraudă și DNA-ul. Ea știe că și Curtea de Conturi a cercetat IGSU, partenerul său pentru acest contract.

În ochii auditorilor Curții de Conturi a sărit faptul că, deși Romwine se obligase să asigure transportul, măștile au fost aduse cu 8 curse speciale ale Armatei Române, de pe două aeroporturi din Istanbul.

Transporturi de 149.000 de euro au fost făcute, de Armată, pentru Sanimed

“Cele opt transporturi aeriene în valoare de 149.000 de euro au fost comandate la cererea șefului DSU”, adică la cererea lui Raed Arafat, a constatat Curtea de Conturi. Auditorii publici au reclamat cazul la procurori pentru că nimeni nu i-ar mai fi cerut firmei banii pentru aceste zboruri plătite de Armată. Zborurile au fost efectuate în 23 martie, 2 aprilie, 10 aprilie, 15 aprilie, 22 aprilie – două, 8 mai și 15 mai. “Așa e?”. “Da, voiau măștile repede și aceasta a fost calea mai scurtă. Raed Arafat mă suna, știu că și președintele Iohannis l-a sunat pe omologul său turc, Erdogan. Dar ne-am înțeles verbal de la început că vom suporta noi zborurile, căci într-adevăr în contract scria că era obligația noastră livrarea mărfii până la depozit”, explică reprezentanta Romwine și Sanimed.

“- Alții au luat avansuri, noi, nu. Am plătit din banii de la Abu Dhabi”

– Când vi s-a cerut prima oară în scris de la IGSU să suportați costul zborurilor?

Nu mai țin minte, destul de târziu, dar eu insistam să știu prețul, vă dați seama, nici nu știam cât costă avioanele Armatei.

– Am înțeles, dar Curtea de Conturi poate suspecta exact acest lucru: că IGSU v-a cerut să plătiți zborurile abia după ce au apărut controalele!

Ce să zic la așa ceva? Noi oricum am fost, iertați-mă, cam proștii satului la licitația asta cu măștile. Alții au luat avansuri, noi, nu. Am plătit din banii de la Abu Dhabi. Din banii primiți de Sanimed pentru realizarea fabricii de medii de cultură din Abu Dhabi!

După această discuție, Gloria Rusu a trimis ziarului Libertatea un schimb de           e-mailuri, în care pe 13 mai, cu două zile înaintea ultimului transport al Armatei, generalul Iamandi, șeful IGSU, i-a cerut să spună dacă a plătit avioanele către MApN.

“Armata nu făcuse niciun deviz, nu ne eliberase nicio factură la acea vreme, cum să plătim?! Până la urmă, au decis să ne oprească din bani suma de 149.000 de euro, oricum statul mai are să ne dea mulți bani”, spune Gloria Rusu. Același stat român care i-a dezamăgit.

Rusu a pus la dispoziția ziarului și cele două contracte cu IGSU: “nu avem nimic de ascuns, pentru noi nu a fost o afacere extraordinară, încă o dată, am finanțat avansul către partenerul din Turcia cu banii pe care i-au făcut colegii mei în Abu Dhabi”. Dar ce e în Abu Dhabi? Curând după inaugurarea fabricii făcute de Sanimed la Abu Dhabi, prințul a discutat cu Orban Pe 2 iunie, când la București atât Curtea de Conturi, cât și DNA deja cercetau contractul pentru măști, Mohamed Bin Zayed, prințul moștenitor al tronului Emiratelor Arabe Unite, posta pe Twitter un mesaj în care spunea că a vorbit la telefon cu premierul României, Ludovic Orban. Era la trei zile după inaugurarea, în 29 mai, a unei fabrici românești de produse medicale la Abu Dhabi, capitala Emiratelor. Ea produce mediile de cultură, primul pas pentru testele COVID-19. Realizatorii investiției au fost Cătălin Hideg, patronul Sanimed, și Cristi Burci, “cel care a făcut legăturile acolo”, potrivit surselor din industrie.

“Pe parcursul unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul român Ludovic Orban am discutat cooperarea bilaterală, evoluția COVID-19 și eforturile internaționale pentru stăvilirea extinderii”, a scris Mohamed Bin Zayed pe 2 iunie, la trei zile după inaugurarea fabricii.  Contractul a fost de aproximativ 10 milioane de euro și din el   s-au luat banii de avans pentru a fi plătit, în primă instanță, producătorul turc al afacerii măștilor.

Cunoscut și ca MBZ, Mohamed Bin Zayed este unul dintre cei mai puternici lideri moderați ai lumii arabe și conduce armata și serviciile secrete ale Emiratelor, un serviciu secret cu foarte bune relații cu cele românești și aliate.

Cristi Burci: “Am asamblat tranzacția”

– Domnule Burci, mai exact, care este rolul dumneavoastră?

Am asamblat tranzacția între Royal Group și Sanimed. Am realizat o fabrică de medii de cultură și, mai nou, un laborator de teste PCR. Am adus în țară 10-11 milioane de euro.

– Royal Group e companie de stat a Emiratelor?

Da. Are 80% din fabrică.

– Și restul de 20%?

Eu și Cătălin Hideg. Suntem aici pentru profit. Eu am legături aici, în zona Golfului, în primul rând umane, de doi, trei ani. Și le-am activat când a început pandemia. Cineva mi-a zis, pe fondul COVID: ”voi, în România, faceți medii de cultură”. Nici nu știam că facem medii de cultură în țară. Am cumpărat de la Sanimed și am vândut aici, în Emirate, 500.000 de medii cu cultură, asta a fost prima afacere. Atunci l-am cunoscut mai bine pe Hideg, îl văzusem o dată sau de două ori.

– Cât a durat realizarea fabricii?

– Clădirea exista, e un spațiu mediu, nu vorbim despre o fabrică mare. Puțin peste două luni. Era important și timpul, că ce se aducea înainte în două zile, acum durează săptămâni. Dar am reușit, iar acum ei au oprit importurile de medii de cultură și le-au luat pe toate din fabrică. Sunt un stat serios, gândesc altfel.

– După inaugurare, prințul Mohamed Bin Zayed a postat pe Twitter că a discutat cu premierul Orban despre colaborarea în perioada COVID-19.

Nu aș face legătura. Serios. Am relații, dar nu mă ridicați atât de sus, că m-ar fi onorat să discute despre investiția noastră prințul și premierul Orban, însă nu e cazul.

– Dar se fac legături. Banii din fabrică au mers la importul măștilor.

– Știți cum e când intră banii într-o firmă…

– Nu, nu, chiar ne-au spus ei că au folosit acești bani.

– Bine. Acum, uite, e adevărat că am văzut și eu cum au venit bulgarii cu ajutoare COVID aici – cinci butoaie de brânză și 10 de castraveți bulgărești. Și cu ministrul economiei în avion și au plecat cu promisiuni de investiții de trei miliarde. Atunci m-am gândit și eu să-i dau un mesaj premierului Orban.  I-am zis premierului să trimitem și noi niște medici aici, în Emirate, pentru că lucrurile astea contează. Vine o criză de nivelul sau chiar mai rea decât cea din 1929 și România nu va putea rezista decât dacă are proiecte și investiții.

– Și ce v-a răspuns premierul?

– Ca la noi: eu am vorbit, eu am auzit. Nu s-a întâmplat nimic.

– De ce…

Să vă spun despre ce va urma. Bugetele statelor vor sări în aer. Nu doar la noi, în toată Europa. Dacă te uiți pe rapoartele FMI și ale Băncii Mondiale te îngrozești. Căci statele au pompat bani, dar ei nu se regăsesc în producție. Nici  la credite nu va fi accesul ușor. Împrumuturile vor merge către statele puternice: Germania, Italia, ce vom face noi?! “Ce s-a întâmplat la Unifarm e atât de evident, că n-au mai putut s-o ascundă.” 

-Revenind la Sanimed, nu vi se pare interesant că s-a finanțat contractul din Giurgiu cu banii de la Abu Dhabi, afacere care spuneți că nu are legătură cu statul român? Cum prinde o firmă inexistentă pe plan mondial un asemenea contract cu un stat ca Emiratele?

– Am făcut eu legăturile. Ca persoană privată.

– Deci negați că sunteți un emisar al statului, al serviciilor, se tot vorbește despre asta.

– Nu sunt eu atât de important.

– Și contractul cu măștile?

– Asta nu treaba mea. Nu spun că e perfect Cătălin Hideg, că nimeni nu e perfect. Dar știu, stând aici cu el de trei luni, câteva lucruri, printre care faptul că măștile nu au fost supraevaluate.

– Au fost supraevaluate mult. Cu adevărat mult! Și noi am făcut comparația pe date.

Eu știu că nu au fost supraevaluate. În plus, ei au fost singurii care n-au luat avans, măștile aduse din Turcia au fost de calitate excelentă, certificate în UE. Părerea mea e că s-a încercat mutarea atenției de la Unifarm cu acest contract al Sanimed de la ONAC. Dar ce s-a întâmplat la Unifarm e atât de evident, că n-au mai putut s-o ascundă.

N.Red: ( material apărut în ziarul Libertatea, cu câteva intervenții de topică din partea redacției noastre)