Senatorul Toma Florin Petcu: „S-au confirmat negocierile construirii unui pod între Giurgiu și Ruse!”

0
300

Vineri, 30 septembrie, într-o postare a sa pe o rețea de socializare, senatorul giurgiuvean ne-a facut o mare surpriză… Iata ce nota:

„În calitate de președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, am avut astăzi o întrevedere cu doamna Adina Vălean, Comisar pentru transporturi, întâlnire la care a participat și domnul Gabriel Andronache, lider Grup PNL Camera Deputaților.
Discuțiile s-au axat pe proiectele din PNRR și pe stadiul de implementare, existând posibilitatea ca, pe componenta de transport rutier să se poată semna contractele înainte cu 6 luni de termenul inițial.
În cadrul discuțiilor, doamna Comisar ne-a confirmat că negocierile în ceea ce privește construcția unui nou pod între Giurgiu și Ruse pentru fluidizarea traficului sunt avansate. Acest lucru a fost rediscutat în această săptămână de miniștrii transporturilor din România și Bulgaria, Sorin Grindeanu și Hristo Aleksiev.
Prin memorandumul încheiat în 2019 între cele două părți, română și bulgară, în cadrul proiectului Fast Danube se va reuși regularizarea Dunării pe sectoarele comune România și Bulgaria, in prezent proiectul fiind blocat de Bulgaria. Doamna Adina Vălean ne-a asigurat că va discuta cu Comisarul pentru mediu și cu noul guvern bulgar, după alegerile de duminică din Bulgaria, pentru a se încredința că până în luna noiembrie vom primi din partea bulgară toate obiectivele de mediu de pe cursul Dunării din zona bulgară, pentru a se putea finaliza acordul de mediu.
Reamintim că proiectul Fast Danube este vital pentru transportul de bunuri și persoane pe fluviu, pe toată durata anului, în acest an având peste 60 de zile perioadă în care nu s-a putut naviga pe sectorul Belene – Călărași.
În ceea ce privește implementarea proietelor din PNRR pe domeniul transportului feroviar există temeri din cauza contestațiilor în instanță a procedurilor de selecție. Doamna Comisar a explicat că există posibilitatea renunțării la unele proiecte din PNRR și introducerii altora care sunt mai mature, garantând sprijinul în acest demers. Tot în cadrul proiectelor PNRR, pe componenta de semnalizare CFR, se caută sprijinul și expertiza Comisiei pentru interconectarea cu sistemul european de căi ferate.
În cadrul discuțiilor s-a analizat și situația TAROM. Comisia va solicita o informare clară a stadiului implementării organizării companiei, în conformitate cu măsurile oferite prin schema de ajutor de stat.
În calitatea mea de senator de Giurgiu am prezentat proiectele mari de infrastructură care urmează să se desfășoare în județul nostru, am discutat despre lucrările de refacere a căii ferate Giurgiu-București și despre noul pod de la Grădiștea, despre etapa a doua a acestui proiect pe care am reușit să-l introducem în CEF pentru finanțare și cu sprijinul doamnei Comisar. De asemenea, am expus situația proiectelor CN APDF SA Giurgiu, printre care există un proiect în valoare de 30 milioane euro pentru modernizare infrastructurii portuare în portul Giurgiu. Prin PNRR avem în finanțare reabilitarea și electrificarea căii ferate Giurgiu Nord-Videle-Basarab; în prezent se lucrează la studiul de fezabilitate. Tot în acest stadiu (studiu de fezabilitate)este și tronsonul de autostradă București – Alexandria, tronson care în proporție de 60% trece prin județul Giurgiu. Avem garanția din partea CNAIR că studiul de fezabilitate va fi finalizat până la jumătatea anului după care va fi lansată procedura de licitație a proiectului și execuția autostrăzii, finanțarea fiind asigurată prin POT.
Am stabilit împreună cu doamna Adina Vălean că vom păstra legătura pentru a monitoriza implementarea proiectelor la termen și pentru a ne asigura că beneficiem de finanțele necesare pentru finalizarea lor.”