Românii plătesc de peste o săptămână costul crizei politice declanșate de PSD și AUR, o criză care se vede direct în economie și în buzunarul oamenilor. Leul s-a depreciat la un nivel istoric în raport cu euro. Moneda europeană a atins nivelul de 5,1998 lei la cursul oficial stabilit de Banca Națională a României pentru data de 4 mai.
În ziua depunerii moțiunii de cenzură, piața de capital a reacționat imediat, iar acțiunile Hidroelectrica de la Bursa de Valori București au înregistrat cea mai mare scădere de la listare până în prezent, pierzând într-un timp foarte scurt miliarde de lei.
Cei care au investit direct în acțiuni văd cum valoarea portofoliilor lor scade brusc. Este efectul direct al instabilității politice și al semnalului de neîncredere transmis piețelor.
Dar, efectele negative ale moțiunii nu se opresc aici! Sunt afectați și românii care au strâns bani în conturile de pensii private. Fondurile de pensii din Pilonul II investesc o parte din contribuții în companii listate la Bursă.. Când astfel de acțiuni scad puternic într-o singură zi, valoarea activelor din fondurile de pensii este afectată.
După depunerea moțiunii de cenzură, piețele financiare au reacționat prin majorarea dobânzilor la care România se împrumută, semnalând o percepție mai ridicată de risc. Dobânzile la care se împrumută statul au crescut la 7,31%, față de 6,4% în februarie. Nu numai statul se împrumută mai scump, ci și firmele și cetățenii români care își doresc o casă, un autoturism sau bunuri de folosință îndelungată.
PSD și AUR au declanșat o criză politică cu efecte devastatoare asupra nivelului de trai al românilor, pentru că efectele nu rămân în Parlament, ci se propagă rapid în economie, în piețe și în economiile românilor.