Senatorul liberal Gabriela Horga, enunțând câteva gânduri, cu ocazia zilei Statelor Unite ale Americii.

„Colaborarea cu SUA este vitală pentru siguranța și dezvoltarea țării noastre. Recepția organizată aseară de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței a fost un prilej de a reafirma că România și SUA împărtășesc aceleași valori democratice.
Anul acesta se împlinesc 28 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între SUA și România. Parteneriatul cu SUA se bazează pe încredere, respect și obiective comune. Consolidarea acestui parteneriat nu este doar o datorie istorică, ci și o necesitate pentru a face față provocărilor actuale, atât în domeniul securității, cât și în ceea ce privește dezvoltarea economiei.
Istoria Statelor Unite ne-a demonstrat cât de importante sunt curajul, inițiativa, încrederea în libertate, indiferent cât de dificile ar fi vremurile.”

Sursa: Deputat Gabriela Horga


