Cu puţin timp în urmă, surse din poliţia giurgiuveană au precizat, pentru “Jurnal giurgiuvean”, faptul că un şef din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu ar avea un dosar penal pentru evaziune fiscală.

Pe scurt, povestea sună astfel: la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu se află în lucru dosarul penal cu număr unic 143/P/2019, în care, conform răspunsului primit de la instituţia amintită, “se efectuează acte de cercetare penală cu privire la societatea comercială D&M LUCKY SPEDITION SRL, CIF 36757184, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea normativă prevăzută şi pedepsită de art.9 alin1 lit b şi c din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen”.

Din investigaţiile noastre, firma amintită aparţine familiei şefului Poliţiei Municipale, Daniel Nedelea. Mai exact, cei doi acţionari sunt soţia acestuia, Nedelea Daniela Petronela, şi finul său, Matei Marian Eugeniu.

Societatea, înregistrată ca având sediul pe strada din municipiu, unde locuiesc socrii lui, are drept obiect de activitate transportul intern şi internaţinal de mărfuri, deţinând un număr de patru autotractoare şi cinci semiremorci, destinaţiile preferate fiind Grecia şi Bulgaria. Dintre acestea, două autotractoare şi patru semiremorci sunt deţinute “pe persoană fizică” de către soţia şefului Poliţiei Municipale, fiind închiriate firmei pe care aceasta o deţine.

Culmea este că, din spusele mai multor martori, unul dintre numerele de telefon “recomandate” pentru contact ar fi chiar numărul de telefon personal al lui Nedelea. Conform aceloraşi surse, atât Daniel Nedelea, cât şi unul dintre subalternii acestuia, Dacian Ciuculan, agent în cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Giurgiu, ar deţine card electronic tahograf, pe care le folosesc cu fiecare ocazie…

Altfel spus, ambii pot fi văzuţi conducând unul dintre cele patru autotractoare. Până la data publicării materialului nostru, Autoritatea Rutieră Română încă nu a transmis un răspuns clar în ceea ce priveşte acest aspect. Mai mult, la scurt timp după ce publicaţia noastră a demarat ancheta jurnalistică legată de societatea D&M LUCKY SPEDITION SRL, pe facebook au apărut o serie de postări ale mai multor persoane, care semnalau exact acest aspect: “ Nidelea are firma de camioane si e penal ca are dosare (…) Ziaristii sa verifice da? Si ministerul si DNA”, apare pe contul de facebook Sorin Andrei.

Contactat telefonic, şeful Poliţiei Municipale nu a vrut să comenteze în niciun fel aspectele relatate de sursele publicaţiei noastre; mai mult, întrebat de faptul că societatea deţinută de soţia sa este în centrul unei anchete penale, acesta a răspuns scurt: “Nu mă interesează ce face soţia mea, cu ce se ocupă!”.

Aşteptăm în continuare un punct de vedere al Inspectoratului de Poliţie Giurgiu, privind starea de incompatibilitate a numitului Daniel Nedelea.

Este de neînţeles dorinţa şefului Poliţiei municipale de a lucra într-o instituţie în care tot mai frecvent salariaţii se plâng de cuantumul redus al salariilor, în timp ce afacerea de familie, din mediul privat, merge de minune. Nu de alta, dar jocul acesta dublu “ba sunt la serviciu, ba la volanul camionului” poate naşte multe suspiciuni, dincolo de faptul că nu ni se pare deloc moral de a încasa bani de la stat, ba chiar – după cum am aflat – şi salariu de merit, în condiţiile în care destule cadre ar putea ocupa funcţia de şef al Poliţiei Municipale, conectaţi pe problemele ce trebuie rezolvate la nivelul instituţiei, în favoarea comunităţii, şi nicidecum cu gândul brambura la cursele ce trebuie făcute prin ţară şi prin străinătate.

Mai mult, cazul celor doi angajaţi ai Poliţiei Municipale pare a fi chiar de competenţa DNA.

(A.Lincar)