AcasăActualitateȘedință comună cu directorii: Noutăți în privința începerii anului școlar, dar și...

Ședință comună cu directorii: Noutăți în privința începerii anului școlar, dar și a derulării cursurilor

Astăzi, 9 septembrie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean, a avut loc o întâlnire maraton de aproximativ trei ore între primarul Nicolae Barbu, inspectorul școlar general Adelina Sârbu și directorii instituțiilor de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal din municipiul Giurgiu.
Au fost purtate discuții despre modul de începere a noului an școlar, iar pentru municipiul Giurgiu a fost adoptat scenariul galben cu tot ceea ce presupune Ordinul comun emis de Ministerului Educației și Cercetării.
În toate unitățile de învățământ din municipiu, există calculatoare și camere video prin care va fi realizat sistemul de transmitere online al orelor de curs. În ceea ce privește această modalitatea de predare, a fost constatată o singură problemă, respectiv asigurarea vitezei optime necesară transmiterii video pentru toate clasele. A fost luată decizia de a se încheia contracte de prestări servicii cu toți operatorii care furnizează internet pentru asigurarea unui trafic de date eficient.
Tot în cadrul ședinței a fost stabilit ca părinții să nu aibă acces în incinta unităților de învățământ, valabil și pentru curți; elevii vor fi lăsați la poartă și vor intra singuri în școli.
Se încearcă găsirea unor soluții pentru angajarea de personal nedidactic și sanitar pentru funcționarea unităților școlare în condiții bune.
De asemenea, instituțiile de învățământ din municipiul Giurgiu au asigurate toate produsele și materialele (măști, dezinfectanți pentru mâini, încălțăminte, holuri și clase), iar pentru protecția profesorilor și pentru o mai bună comunicare mai ușoară acestora cu elevii, s-a stabilit de comun acord achiziționarea de viziere și măști din același material din care sunt confecționate vizierele.
Nu în ultimul rând, au fost asigurate sursele financiare pentru achiziționarea de tablete și materiale pentru funcționarea în condiții optime a procesului de învățământ în toate unitățile.
Toate școlile sunt pregătite să-și deschidă porțile în data de 14 septembrie, însă pentru o mai mare siguranță, nu vor fi organizate festivități.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
26 ° C
26 °
26 °
41%
1.4m/s
0%
J
27 °
vin
29 °
S
29 °
D
29 °
lun
29 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!