Se lucrează intens la proiectele de investiții din municipiul Giurgiu

0
386

Temperaturile ridicate din această perioadă favorizează continuarea lucrărilor de investiții din oraș, ceea ce a transformat municipiul într-un adevărat șantier.

În timp ce construirea celor două complexe comerciale avansează vizibil, astfel că termenul de deschidere al acestora, respectiv martie 2023 a devenit realist, pe strada Petre Ghelmez, lucrările de modernizare și reabilitare se apropie de final.

În prezent, se lucrează pentru ridicarea în cotă a capacelor căminelor de canalizare și la trotuare, urmând ca în data de 15 noiembrie 2022, să fie turnat stratul de uzură.

Lucrările au avansat și la portul de ambarcațiuni mici. A fost finalizată rampa de ridicare a ambarcațiunilor și pereul drumului de acces, iar în curând va fi demarată execuția construcțiilor de pe platformă.

Un alt obiectiv de investiții extrem de important pentru municipiul Giurgiu îl reprezintă Cetatea unde lucrările au început să creeze conturul acesteia. Gradenele au fost realizate în proporție de 70%, au fost realizate integral și zidurile de sprijin, iar la scările de acces în amfiteatru a început executarea fundației din balast. Trei dintre aleile pietonale sunt realizate în proporție de 40%, iar gradenele semicirculare în proporție de 30%. De asemenea, a fost realizată și scara de acces care face legătura între aleea nr. 1 (dig) și aleea nr. 2.

În condițiile unui buget restrâns, dar și ale unor costuri la energie foarte mari, lucrările de investiții din municipiul Giurgiu vor continua, iar în funcție de condițiile meteorologice, o mare parte dintre acestea va fi finalizată”, precizează Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)