După cum ne spunea, de curând, primarul comunei Găujani, Dumitru Marcu, veştile pentru elevii care frecventează cursurile Şcolii Gimnaziale din comună sunt unele foarte bune.
„Am câştigat – şi avem aprobată finanţarea – pentru proiectul de reabilitare totală a şcolii din comună”, ne spunea primarul Marcu. „Vom schimba mobilierul, vom moderniza şcoala, astfel încât să le oferim elevilor condiţii decente de învăţare”, a continuat edilul comunei Găujani.
Până anul viitor, când vor începe, efectiv, lucrările de modernizare şi reabilitare a şcolii, în luna august vor începe lucrările de igienizare.
„Vom da un strat de lavabilă, vom dezinfecta şi vom aranja şcoala şi grădiniţa, astfel încât în septembrie, când vor începe cursurile, să fie totul pregătit pentru noul an şcolar”, a mai spus Dumitru Marcu.
Referindu-se la precipitaţiile din ultima perioadă, primarul comunei Găujani ne spunea că nu au avut probleme, din contră, acestea au fost binevenite, întrucât o bună parte dintre culturi sufereau din cauza secetei. Mai mult, cei care au avut de recoltat cereale (orz sau orzoaică) au avut parte de vreme favorabilă, astfel încât agricultorii din comuna Găujani sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat anul acesta.
(Jurnal)