Dunărea Giurgiu va disputa sâmbătă, 22 ianuarie, cel de-al doilea amical din 2022, pe teren propriu. Pentru a verifica potențialul lotului și pentru a regla anumite trasee și relații de joc, prof. Dorian Gîrlea va angrena elevii într-un inedit meci amical cu AFC Singureni, prima clasată din seria Nord, a Ligii a 4-a giurgiuvene, o adversară pentru play-off-ul de desemnare a campioanei județului.

În tur, echipa primarului din Singureni, Marian Pătuleanu, a reușit maximul de puncte din seria Nord.

SCM Dunărea Giurgiu – AFC Singureni se joacă sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 12.00, pe stadionul „Gogu Gîrlea” din Port și va fi arbitrat de Ionuț Ciurlea.

(Costel Spînu)