sâmbătă, aprilie 19, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate SCANDAL! Ajutoarele sociale vor fi plătite , la Giurgiu, abia luni, 4 decembrie! Cum justifică Poșta această întârziere

SCANDAL! Ajutoarele sociale vor fi plătite , la Giurgiu, abia luni, 4 decembrie! Cum justifică Poșta această întârziere

0

 Mai mulţi beneficiari de ajutor social din Giurgiu ne-au semnalat faptul că, deşi data la care se achitau, până în prezent, banii aferenţi lunii în curs, era cel mai târziu 27, nici miercuri , 29 noiembrie, sumele respective nu au fost achitate în anumite zone ale oraşului.

Răspunsul dat de unul din factorii poştali din Municipiu , întrebat de  câțiva cetățeni nemulțumiți de întârziere, și de faptul că vor trebui să mai aştepte încă aproape o săptămână, la întrebarea de ce nu se dau ajutoarele sociale, a fost dezarmant de simplu: „Pentru că nu sunt bani!”

Contactat telefonic, directorul Direcției de Poştă Giurgiu, Florin Rădoi, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:  „Nu suntem responsabili de aceste întârzieri, noi depindem de momentul în care ne sunt viraţi banii. Dacă nu sunt viraţi, nici noi nu avem de unde să dăm banii la poştaşi. Ne-au venit mult prea târziu, şi nu avem cum să facem ordinele de scoatere a sumelor de bani până luni, 4 decembrie”.

La rândul lor, reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPIS) Giurgiu ne-au precizat: „Noi am făcut plăţile în funcţie de cum ne-au venit banii de la Bucureşti. Sumele de bani către beneficiarii care primesc banii pe card au fost deja virate, acum sunt întârzierile de la poştă. Noi plăţile către poştă le-am făcut, banii sunt, numai că depinde de poştă când scoate banii din trezorerie. Nu vrem să fim răutăcioşi, dar vina, considerăm noi, este a poştei. Se ştia că sunt două zile nelucrătoare, se cunoştea faptul că acestea pică în cursul săptămânii, astfel că trebuiau să găsească soluţii pentru a nu se ajunge în această situaţie pe care ne-aţi prezentat-o”, au precizat aceleaşi surse.

În concluzie, în timp ce instituțiile statului se acuză unele pe altele, salariații acestora bucurându-se de încă o minivacanță și respectiv de salariile generoase acordate recent de Guvern, mulți dintre cei ce își asigură existența doar din aceste sume, alocate ca ajutor social, de către stat , vor înghiți în sec chiar de ziua Națională a românilor.

(Anna Lincă)

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
88 %
2.4kmh
98 %
S
20 °
D
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
22 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com