AcasăActualitateScade numărul giurgiuvenilor care își ridică o casă...

Scade numărul giurgiuvenilor care își ridică o casă…

Știm că visul oricărui român este să își ridice o casă cât mai spațioasă și să-și cumpere o mașină…„bengoasă”!

Iată de ce întrebarea: „ Câți giurgiuveni au solicitat autorizații de construcție în anul 2025”,  devine o întrebare firească în această perioadă de austeritate, când mulți spun că ridicarea unui imobil înseamnă să ai un curaj de-a dreptul nebunesc .

Conform datelor obținute de la Direcția Județeană de Statistică (DJS), în primele zece luni ale anului 2025, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 508, cu 6 mai mic, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2024 (-1,2%).

Tot în această perioadă s-au eliberat 47 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 22 mai puține, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent (-31,9%) și cu 3 autorizații mai puține față de luna anterioară (-6,0%).

Evident, datele sunt relevante pentru cei ce respectă legea și solicită autorizații, existând și  cetățeni ce construiesc ilegal, după bunul lor plac.

Așteptăm o statistică în acest sens, cu amenzile aplicate  pentru  construcțiile ilegale și câte astfel de imobile au fost  desființate, așa cum prevede Legea.

 

Sursa: DJS

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
69%
1.3m/s
1%
mie
26 °
J
26 °
vin
27 °
S
29 °
D
29 °

Stiri

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!