joi, mai 2, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateSocialSărbătoare MARE pentru creștini ortodocși pe 1 octombrie: Ce SUPERSTIȚII se leagă...

Sărbătoare MARE pentru creștini ortodocși pe 1 octombrie: Ce SUPERSTIȚII se leagă de această lună

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Acoperământul Maicii Domnului în fiecare an pe 1 octombrie.

Pe 1 octombrie, credincioșii se închină la Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor, iar în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.

Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că de luna octombrie se leagă multe superstiţii.

“Bătrânii mai cred şi acum că, dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad repede, e semn că anul care urmează va fi roditor. Sau dacă în luna octombrie este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, luna ianuarie va fi blândă şi mai caldă”, spun specialiştii.

De asemenea, prima zi a lui Brumărel, aşa cum este cunoscută luna octombrie în tradiţia populară, era consacrată, în vechime, unui sfânt aproape necunoscut: Sfântul Procoavă, cel care le dă păr frumos şi atrăgător tinerelor nemăritate.

Sărbătoarea Procoavelor mai este considerată şi Sărbătoarea Părului. Conform credinţei populare, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau sfântului Procoavă pentru a le acoperi capul cu păr, astfel devenind mai plăcute flăcăilor. Tinerele credeau că în acest mod ursitul va veni mai repede, iar ele se vor căsători.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
61 %
2.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
17 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!