În urmă cu puțin timp, mai exact în jurul orei 15:50, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină la un alt accident rutier produs în localitatea Stalpu. Accidentul s-a produs între un microbuz și un autoturism. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești.

00

Două persoane de sex feminin  implicate în accident, ambele au fost transportate la spital.

Ce spune poliția giurgiuveană despre accident… 

Azi, ora 15.55, o femeie de 32 de ani din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localității Stâlpu, la km 31, s-a angajat în depășirea unui microbuz care a efectuat viraj stânga pentru a intra într-o benzinărie, moment în care aceasta a acroșat microbuzul în partea din spate, acesta răsturnandu-se.
În microbuz se afla doar șoferul.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii și a unei pasagere de 55 de ani din București, care se afla in mașină cu aceasta, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.