„Salvatorul de Onoare al anului” revine plutonierului adjutant șef Ghincea Cornel de la ISU Giurgiu

0
508

Insigna onorifică i-a fost acordată cu ocazia Zilei Naționale a României, prin ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acesta s-a remarcat prin performanțe profesionale deosebite, a dat dovadă de curaj, promptitudine și stăpânire de sine atunci când viața unei fetițe din Adunații Copăceni a fost în pericol.

O poveste emoționantă, trăită și spusă de un pompier care a fost în locul potrivit, la momentul potrivit:

Eram în Adunații-Copăceni, cu treabă. Mă oprisem de vorbă cu cineva și la un momentat dat, am auzit țipete dintr-o curte. Era o bunică, ce avea un copil în brațe” – ne povestește Cornel.

– Ajutați-mă, vă rog! Fetița nu respiră! Nu știu ce să îi mai fac! – striga femeia disperată.

A intrat imediat în curte și a luat copilul în brațe.

„Atunci am văzut că era inertă. Nu respira și era vânătă. Primul meu gând a fost acela că s-a înecat cu ceva și am început manevrele ce se aplică în caz de obstrucție a căilor respiratorii.

Ca paramedic SMURD știam că trebuie acționat cât mai repede. Secundele mi s-au părut atât de lungi și tot ce îmi doream era ca fetița să reacționeze.

O așezasem cu pieptul în palma mea când i-am simțit inima bătând, iar când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ. Nu pot descrie în cuvinte acea senzație... ” își amintește Cornel.

Plutonierul adjutant șef Ghincea Cornel este pompier din anul 2007, fiind un exemplu pentru colegii săi.

(Jurnal)