Continuăm în această ediție a cotidianului prezentarea celor ce au obținut mandatul de consilier în cadrul Consiliului județean Giurgiu. De data aceasta ne-am oprit la vicepreședintele instituției, Elisabeta Mihalcea, membru al Partidului Național Liberal.

Reporter: Ce ne puteți spune despre momentele de referință din anii  adolescenței și maturității dvs. Doamnă Consilier?

Elisabeta Mihalcea: „Sunt născută și crescută în localitatea Bolintin Deal… Am învățat și m-am educat însă în școli din mai multe localități. Așa se face că  Școala primară 1-4 am făcut-o la Bolintin Deal, gimnaziul l-am absolvit la Bolintin Vale – o școală de prestigiu din nordul județului Giurgiu, școală care a dat multe generații de copii valoroși. Liceul l-am terminat la unul dintre cele mai bune licee teoretice din Capitală, este vorba de liceul „Ion Neculce”, profilul real, matematică-informatică. Ulterior, m-am îndreptat către Politehnica București de unde am ieșit inginer diplomat, inginer mecanic, pe domeniul economic, după care studiile post universitare le-am încheiat cu două studii de master: unul la Politehnica București, iar  altul la Academia de Studii Economice – „Managementul afacerilor prin proiecte”.  Am lucrat peste 10 ani în privat în corporații mari, în domeniul finanțelor…”

Rep: Ce caută un inginer mecanic în Finanțe…?

E.M: „Spuneam că sunt inginer mecanic în domeniul economic. Programa pe care eu am urmărit-o în Facultate era din ”Dresden” (Germania- n.a.). Am făcut inginerie, limbi străine, în germană, bucurându-mă de participarea Universității de acolo…

Rep: Cum se împacă statutul de funcționar de stat cu cel de  soție, mamă și mai ales om politic?

E.M: „Ca să fiu sinceră cu dvs. în urmă cu un an și jumătate, ca mamă, am căutat o școală pentru fetița mea de 7 anișori… M-am interesat unde aș putea să merg să-i ofer o educație pentru că atâta timp cât  îi oferi o educație solidă, el este apt pentru viață.

Orice domeniu pe care ai dori să-l accesezi, îl poți accesa dacă ești pregătit educațional și mai departe profesional.  Așa că timp de 2 ani am căutat o școală și în cele din urmă am optat pentru una din București. Îmi aduc aminte bine momentul când am întrebat secretara din acea școală despre „Porțile deschise”, la care ea mi-a spus să caut pe Internet.

Atitudinea aceasta a funcționarului public dezinteresat de nevoile publicului deși este plătit din banii acestuia, m-a indignat extreme de tare. În consecință, m-am dus la birou și m-am gândit ce-aș putea să fac…Și astfel am decis că trebuie să mă implic în ceva, ca să pot ajunge să schimb ceva în acest mod de abordare total dezinteresată.

Un prieten foarte bun al soțului meu Valentin Ștefan, secretar general adj. al PNL care era în acea perioadă într-o vizită împreună cu Președinte Klaus Iohannis a fost cel care m-a ajutat în acest sens.  I-am scris care sunt planurile PNL pentru alegerile locale, întrebându-l dacă am putea să ne întâlnim pentru o discuție, solicitând să aflu care este viziunea lor în această privință. M-a chemat și mi-a propus să mă  ocup de Campania de la locale, la Bolintin Vale, în aprilie 2020…

Deși pare că sunt foarte fragedă în ale politicii, am citit foarte mult în acest sens, fiind extrem de dezamăgită de tot ce s-a întâmplat în perioada 2016-2020 și evident – ca toată generația pe care o reprezint – foarte supărată pentru ce s-a întâmplat în 11 august. Colegii mei au fost acolo…Eu nu am mers.

Femeile au un al șaselea simț și am preferat să stau în casă în seara aceea de vineri, altfel probabil că aș fi devenit și eu o victimă al acelui moment dezolant…A fost cumplit! Să ajungem să trăim astăzi, așa ceva…Este inadmisibil!”

Rep: Dacă priviți înapoi, peste umăr la tot ce s-a întâmplat cu dvs, în toată această perioadă în care v-ați aruncat în lupta politică, ați putea spune că vă pare rău de ceva anume?

M.E: „Îmi asum toate deciziile pe care le-am luat în viață, așa că din punctul meu de vedere, accesul meu în politică a fost o decizie foarte bună. Îmi place mult ceea ce fac aici și chiar dacă din afară – așa cum susțin unii- lucrurile par că se mișcă foarte  încet – vă spun că aici, în instituția pe care o reprezint, chiar se muncește asiduu și că lucrurile chiar au început să se miște. Important este să avem cu toții răbdare. În concluzie pot afirma fără ezitare că nu am niciun regret!”

Rep: Cunoașteți care sunt prioritățile giurgiuvenilor la acest moment și cum vor putea ele prinde contur în acest mandat?

M.E: „La această dată avem în portofoliul Consiliului județean zeci de proiecte ce așteaptă să fie demarate. Avem specialiști și suficientă determinare pentru a le pune în valoare, oferind în acest fel bunăstarea așteptată de către cetățenii acestui județ. Subliniez că fondurile europene reprezintă cheia investițiilor, de aceea atragerea de fonduri reprezintă una din prioritățile noastre.”

Rep: Cum pot afla cetățenii județului Giurgiu mai multe detalii despre proiectele ce urmează a fi demarate în localitățile județului?

M.E: „Este suficient să intre pe site-ul Consiliului Județean Giurgiu unde vor afla aproape tot ce îi interesează. Totodată pot veni cu sugestii și avansa propuneri, pot comenta proiectele noastre, supuse dezbaterii publice. Numai printr-o implicare directă a cetățenilor vom reuși să le oferim acestora ceea ce își doresc… Numai așa vom afla care le sunt așteptările, unde am greșit, dacă am greșit și locurile în care trebuie să intervenim pentru a corecta acele aspecte ce au fost omise…”

Rep: Ați promovat învățământul dual…V-ați implicat activ în acest proiect. Care sunt concluziile în prima etapă de identificare a zonelor în care ar putea fi aplicat acesta?  Credeți că acest proiect are vreo șansă reală cât timp rezultatele obținute de elevi, în sistemul de educație giurgiuvean, este tot mai slab, de la un an la altul?

M.E: „De fapt, eu coordonez alături de dl. Președinte Dumitru Beianu, acest proiect pe care îl consider extrem de benefic pentru tânăra generație, proiect care deja începe să își arate roadele în localitățile județului. Sunt convinsă că vom reuși să îi convingem atât pe copii, cât și pe părinții acestora și mai ales pe angajatori, primii beneficiari ai acestui proiect, de eficiența învățământului dual, singura noastră șansă de a crea din nou forță de muncă, fără a fi nevoiți, așa cum vedem că se întâmplă de o vreme și în România, la importul de mână de lucru, persoane aduse din țări din lumea a treia…”

Rep: Ce vă repugnă în politică și ce anume vă atrage?

M.E: „Mă atrage munca în echipă relațiile dintre membrii partidului, respectiv cele dintre oameni, provocarea pe care o face fiecare proiect, fiecare etapă de maturizare a formațiunii politice din care facem parte. Mă supără declarațiile ipocrite, neargumentate, lipsa de fair play și de principii de care unii din adversarii politici dau dovadă, dar și obediența unora, dusă uneori până la extrem, cu scopul evident de a obține niște avantaje personale.”

Rep: Ce mesaj ați avea pentru locuitorii comunităților din județul Giurgiu, acum, la final de interviu? 

M.E: „Să aibă încredere în noi, că la sfârșitul mandatului pe care l-am obținut, evident, datorită votului lor, cele mai multe din proiectele promise vor fi realizate. Cetățenii acestui județ ar trebui să fie siguri că  suntem preocupați permanent de nevoile lor imediate… și aici aș enumera: infrastructura localităților, aducțiunea de gaze, apă potabilă curentă în case și o rețea fiabilă de canalizare, construirea de cât mai multe puncte sanitare, atât de necesare sănătății cetățenilor, înzestrarea școlilor pentru o mai mare eficiență a modului de educație în sistemul de învățământ, atragerea de noi investitori și dezvoltarea permanentă, din punct de vedere social economic, al fiecărei zone în parte.

Dar, așa cum afirmam anterior, pentru asta este nevoie de timp și de coparticiparea fiecărui cetățean la realizarea acestor deziderate. Numai împreună vom reuși să facem din așezările județului Giurgiu, localități cu statut European…”

(Florian Tincu)