Transfer surpriză peste Prut! Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei în România, este dorit în Guvernul Republicii Moldova. Politica românească pare să fi intrat oficial într-o perioadă de „mercato”, iar vecinii au început să facă transferuri.
Cine mai are nevoie de campanii electorale, negocieri interminabile și coaliții complicate când există „mercato”? Se pare că noua modă în politica din regiune este transferul de politicieni peste graniță. Măcar dacă ar ieși ceva din transferurile astea!
După ani în care România a fost obișnuită să importe idei, modele administrative și, uneori, forță de muncă, iată că a venit momentul să și exporte politicieni.
Cel mai spectaculos transfer al acestei veri îl are în prim-plan pe Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Acesta a acceptat propunerea premierului Republicii Moldova, Vasile Tofan, de a prelua portofoliul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cu alte cuvinte, dacă în România nu mai era loc pentru încă o aventură ministerială, există întotdeauna varianta „afară”.
Năsui ar urma să renunțe la mandatul de deputat în Parlamentul României pentru a intra în Guvernul de la Chișinău. Pentru noua funcție, el a primit deja cetățenia Republicii Moldova, prin decret semnat de președintele Maia Sandu.
România pierde un deputat, Moldova câștigă un ministru.
Este un transfer politic care ar putea face invidioasă orice echipă de fotbal. Iar lucrurile devin și mai interesante când ne uităm la „lotul” românesc de peste Prut. Anca Dragu, fost ministru român al Finanțelor și fost membru USR, ocupă deja funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova.
Așadar, dacă tendința continuă, nu este exclus ca în curând să vedem și o nouă rubrică în presa politică: „Transferuri oficiale între București și Chișinău – cine pleacă, cine vine și pe ce post?”
„Mercato” guvernamental, ediția România–Republica Moldova
Din declarațiile lui Năsui reiese că decizia sa este una asumată și legată de dorința de a continua promovarea liberalizării economice, a proprietății private și a reformelor. El susține că a acceptat invitația premierului moldovean pentru a contribui la procesul de reformă și apropiere a Republicii Moldova de România și de Europa.
Dincolo de declarațiile solemne, însă, situația are și o doză evidentă de ironie: în timp ce în România partidele își dispută cu încrâncenare fiecare fotoliu ministerial, unul dintre foștii ocupanți ai portofoliului Economiei este chemat să joace în alt campionat.
Năsui are experiență în domeniu, atât în mediul privat, cât și în politică. A fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului între ianuarie 2020 și septembrie 2021 și este absolvent al Facultății de Finanțe a Universității Paris-Dauphine, având și un master la Universitatea Bocconi din Italia.
România, pepinieră pentru guvernele vecine?
Desigur, transferul unui politician nu înseamnă că România a devenit oficial academie de miniștri pentru țările vecine. Dar imaginea este savuroasă. Un guvern îl caută pe Năsui, altă țară îl are deja pe Dragu, iar România se poate trezi că trebuie să-și privească vecinii nu doar prin prisma relațiilor diplomatice, ci și prin prisma „lotului” de politicieni exportați.
Rămâne de văzut dacă acesta este doar un caz izolat sau începutul unei adevărate perioade de „mercato guvernamental”. Pentru că, dacă lucrurile merg în aceeași direcție, în politica românească ar putea apărea o nouă întrebare, una pe care niciun partid nu și-ar dori să o audă: „Pe cine mai avem în lot și cine ne mai poate fi luat?”
Deocamdată, însă, primul transfer spectaculos al verii pare făcut: Claudiu Năsui pleacă de la Parlamentul României și este chemat „să joace” pentru Guvernul Republicii Moldova.
Iar dacă politica românească va continua să exporte oameni în guvernele vecine, poate că următorul pas va fi să aflăm și dacă există clauze de reziliere, perioadă de probă și, eventual, opțiuni de cumpărare.
Poate că nu va trece mult timp și „sistemul mercato” se va extinde și la nivelul primăriilor și al instituțiilor statului. Să vedeți atunci transferuri de…„milioane”!


