AcasăActualitateReuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 a...

Reuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 a avut loc la Neptun

La Neptun, la Reuniunea #Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 și a activului $OFSD”, inițiativă a Organizației Femeilor Social Democrate, în parteneriat cu Organizația Județeană a PSD Constanța și #OFSD_Constanța.
Evenimentul reunește un număr de 150 de femei social democrate din întreaga țară alături de reprezentanți din conducerea Partidului, femei parlamentar și membri ai Guvernului României.
Ca de fiecare dată alături de doamnele din OFSD au fost și cele două colege ministru din partea PSD – Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul Muncii și Natalia INTOTERO, ministrul Familiei care ne-au împărtăşit din experienţa lor.
Lucrările conferinței au continuat până duminică și vor cuprinde discuții cu privire la Ghidul Primarului și al Administrației Publice Locale, dezbateri pe tema bunelor practici în conducerea și coordonarea activității unităților administrativ-teritoriale și a necesității adoptării unor modificări legislative care să vină în sprijinul autorităților locale.
Acest eveniment este o oportunitate pentru femeile social democrate de a-și împărtăși experiențele, de a învăța unele de la altele și de a stabili strategii pentru viitorul politic și administrativ al comunităților pe care le reprezintă.
(Cristina Elena DINU, deputat PSD)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!