„Inventariez, astăzi, articole și reportaje, de o intensitate neobișnuită, care își propun să convingă pe toți cei disponibili că sunt răul județului care dorește schimbarea unui foarte calificat director al DGASPC și fraudarea unei mari sume de bani cu o inconștiență maximă ”- scrie Dumitru BEIANU, președintele Consiliului Județean Giurgiu, ca  replică la comentariile apărute în spațiul public în cazul neregulilor apărute la DGASPC Giurgiu, după cum afirmă acesta.

”Nu am mai văzut de mult atâtea energii și resurse financiare, direcționate cu scopul clar de a induce convingerea că negrul e alb și invers.

Reiau cele mai relevante argumente pentru care consider că dl. Cătălin Lupu, cu care nu am nimic personal, nu mai poate rămâne director general:

Are un trecut controversat, cu 3 ani condamnare cu suspendare in 2005 pentru fals și înșelăciune, alte cercetări și amenzi administrative în 2010 și 2011 pentru aceleași fapte, plus reclamații. Să lași un buget de peste o sută de milioane de lei unei persoane care are multiple recidive, indiferent de dimensiune, în fals și înșelăciune, este inacceptabil. Din aceste considerente l-am chemat și i-am recomandat să demisioneze, fără să-i reproșez aceste probleme grave, motivul fiind legat de probleme de sănătate ale soției domniei sale. Nu am greșit, deoarece constat că dl. Lupu confundă, în continuare, bugetul instituției cu propriul buzunar. Primind la DGASPC, în luna aprilie a.c., o poprire de aproximativ 13 000 lei PE NUMELE SĂU, a refuzat să instituie reținerea de 1/3 din salariul propriu, conform legii, preferând să plătească datoria din contul instituției!

Că se poate, chiar dacă fapta reprezintă o foarte clară dovadă de abuz în serviciu!

Seria de ilegalități de natură bugetară este interminabilă, pentru susținere am selectat câteva exemple relevante din verificările Camerei de Conturi pe anul 2019, exprimate în Decizia nr. 22/02.09.2020:

Întocmirea necorespunzătoare, de către autoritatea contractantă, a documentației de atribuire privind achiziționarea de servicii de catering pentru un număr de 37 unități de asistență socială. Firma câștigătoare, Maradona Impex srl, apropiată de un primar PSD, nu îndeplinea condițiile de dotare tehnică, nici numărul necesar de oameni pregătiți, culmea, nici autorizație sanitar-veterinară. Cu toate acestea a derulat două contracte, în valoare totală de peste 1 600 000 lei, instituțiile statului descoperind, în iarna lui 2020, că hrana pentru beneficiari cu multiple probleme de sănătate se prepara în spații și condiții insalubre, în subsolul unui bloc.

Achiziția de alimente pentru beneficiarii din sistem, în perioada stării de urgență, la PREȚURI TRIPLE, contractul oneros, de peste 1 487 000 lei fiind prelungit ilegal până la sfârșitul anului, în favoarea firmei Adele Rebecris srl, cu sediul în Chirnogi, județul Călărași, într-o casă modestă.

Sute de încredințări directe anuale, în toate domeniile (carburanți, produse de curățenie, bunuri de larg consum etc.), care nu respectă condițiile legale, în scopul de a produce prejudicii care vor fi calculate după finalizarea controlului efectuat de consilieri la DGASPC.

Au fost inventariate numeroase conflicte între conducere şi salariaţi, multe dintre acestea făcând obiectul unor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată; numai în cursul anului 2020 și primele 2 luni din 2021, au existat 18 sesizări de natură penală privind persoane asistate social și personalul încadrat la DGASPC;

În privința beneficiarilor, există numeroase plângeri despre condițiile de cazare și hrană, lipsa încălzirii spațiilor în sezonul rece, până la agresiuni între beneficiari.

Asupra acestor probleme se vor pronunța, în funcție de gravitate, structuri și instituții specializate în domeniu, motiv pentru care nu am dreptul să exemplific aici.

Totuși, nu pot omite cazul unei agresiuni de natură sexuală, produs asupra unei fete de 12 ani, pentru care, în calitate de reprezentant legal, am sesizat Poliția. În informarea telegrafică înaintată către mine, d-nul Lupu încheie, neutru, că ”dosarul (…) urmează a fi clasat, deoarece din raportul medico-legal rezultă faptul că minora este ”virgină„ și nu prezintă alte urme care să confirme că ar fi existat un act sexual”. Nimic, în informare, despre posibile traume, tratamentul psihologic și evoluția post-incidentală, subsemnatul fiind, repet, reprezentant legal al tuturor minorilor din sistemul de protecție socială.

Ceea ce consider, pur și simplu, regretabil, cum la fel de regretabil este faptul că dl. Lupu a obținut, inclusiv la evaluarea anuală pe 2020, din partea fostului președinte, Marian Mina, calificativul FOARTE BINE!

Dacă mai beneficiez de răbdarea dvs., aș face referire la ceea ce cred că reprezintă adevărata sursa de alimentare a acestei campanii mediatice, anume disputa cu ECO SUD, pe marginea administrării Depozitului Ecologic de la Frătești. Expertiza extrajudiciară comandată de CJG a relevat că ECO SUD datorează Consiliului peste 40 milioane lei, reprezentând penalități de întârziere, după ce firma în cauză a exploatat 4 ani depozitul, fără a plăti vreun ban proprietarului, în speță CJG. La ultimul proces, instanța a considerat că NU AM SOLICITAT TARDIV PLATA PENALITĂȚILOR DE ÎNTÂRZIERE, motiv suplimentar pentru care am semnat astăzi, notificarea prin care punem în vedere, firmei ECO SUD, să elibereze, în termen de 5 (cinci) zile, Centru de Management Integrat al Deșeurilor, de la Frătești (depozitul ecologic), pe care îl foloșește și ocupă fără drept!

Județul Giurgiu are nevoie de acest depozit pentru a curăța numeroase terenuri inundate de deșeuri de toate felurile, situație care afectează starea de sănătate a locuitorilor și această situație contează pentru mine mai mult decât orice campanie denigratoare, actuală sau viitoare.

Cât despre faptul că nicio publicație care mă denigrează nu a catadicsit să îmi ceară vreo opinie, las giurgiuvenii să cugete și să aprecieze”-   mai menționează   Dumitru BEIANU – președintele Consiliului Județean Giurgiu.

(Jurnal)