Proiectul feroviar București-Nord – Aeroportul Otopeni – Giurgiu – Ruse  a fost amânat până anul viitor

0
1503

Conform acestui proiect,  în toamna acestui an era așteptată deschiderea liniei directe București – Giurgiu – Ruse.

A doua etapă a proiectului ar trebui să ridice viteza de proiectare a traseului la 160 km/h, iar stația finală urmând a fi Aeroportul Otopeni, ceea ce înseamnă că din orașul bulgăresc riveran Dunării până în capitala României se va putea ajunge în mai puțin de o oră cu trenul.

Termenul se va amâna, deoarece problemele de construcție au amânat finalizarea pentru anul viitor

Reconstrucția și modernizarea liniei București-Nord – Jilava – Giurgiu-Nord – graniță, parte a coridorului de transport transeuropean Rin – Dunăre, a fost semnată cu compania austriacă PORR în decembrie 2020 pentru suma de 472 milioane lei (aproape 120 milioane euro, din care 102 milioane euro sunt cofinanțare în cadrul Mecanismului de Conectare a Europei).

Finanțarea UE reprezintă 85% din toate costurile proiectului, restul sunt fonduri naționale.  Perioada de implementare este de 36 de luni.

Linia urmează să fie finalizată, conform proiectului, până la începutul lunii decembrie 2023 și se mișcă conform planificării, dar în ultima lună au apărut informații despre lucrări necorespunzătoare ale subcontractorilor și s-a dovedit că probabil linia va fi deschisă abia anul viitor.

Proiectul este împărțit în două etape: 

Etapa I-a este legată de redeschiderea traficului feroviar peste râul Argeș, între Vidra și Grădiștea/Comana. Podul a fost distrus după inundațiile din 2005, iar transportul feroviar a fost deviat prin Videle (la aproximativ 75 km sud-vest de București), ceea ce a crescut semnificativ timpul de călătorie. Această etapă se va încheia în curând.

Etapa a II-a, care include modernizarea infrastructurii feroviare între stațiile de frontieră București-Nord – Giurgiu-Nord – Giurgiu graniță și creșterea vitezei, va începe ca și construcție în acest an.

Odată redeschisă, linia de tren București – Giurgiu va face parte din proiectul de tren regional din zona de sud a capitalei României.

Trebuie precizat că București-Nord – Aeroportul Otopeni – Giurgiu – Ruse este un proiect complet românesc. Cu toate acestea, acest nou tren va fi un transport alternativ și accesibil pentru Ruse și întreaga regiune a orașului.

(Jurnal)