În cele mai bine de patru decenii în care a slujit învățământului, începând cu Școala Gimnazială Nr. 3, Liceul Teoretic ,,Nicolae Cartojan”, Clubul Sportiv Școlar din Giurgiu și Colegiul Național ,,Ion Maiorescu”, activitatea dumnealui a îmbrăcat toate aspectele misiunii didactice.

    A absolvit U.N.E.F.S., Facultatea de Educație Fizică și Sport, urmându-și visul, a îndrumat atât tineri, cât și echipe de tineret cu care a obținut rezultate remarcabile. Ca director al Colegiului Național ,,Ion Maiorescu” și membru fondator al Asociației PROMAIORESCU s-a implicat în inițierea și finalizarea lucrărilor de renovare a uneia dintre aripile liceului.

Profesorul și învățătorul nu mor niciodată,
ei rămân veșnic în amintirea și inima elevilor și absolvenților.

La acest moment, conducerea școlii și colegii de cancelarie își exprimă durerea unei astfel de despărțiri și transmite condoleanțe familiei.