Ca în fiecare an, şi anul acesta, începând cu data de 19 aprilie, timp de peste o lună de zile, giurgiuvenii iubitori de cultură vor putea participa la Primăvara culturală giurgiuveană.
Primele evenimente sunt chiar în prima zi, când primăvara debutează cu o expoziţie de artă plastică – Festival Concurs Național de artă plastică ”Hristos a înviat”, ed. a XI-a.
Tot pe 19 aprilie debutează şi Zilele Municipiului Giurgiu, la ora 17.00 fiind programat un spectacol muzical susținut de elevii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu, urmat, o oră mai târziu, de un concert susținut de Orchestra de suflători ”Valahia”, dirijor Virgil Pețanca. De la ora 19,00, spectacolul folcloric oferit de Ansamblul folcloric ”Doina Dunării” & Ansamblul folcloric de copii ”Românașul” vor deschide spectacolul de muzică populară susţinut de Mariana Simion, Adelina Găujeneanu, Costantin Enceanu, Petrică Mîțu Stoian – dirijor Ion Ivanovoci – coregraf Petra Moga
Restul activităţilor sunt distribuite astfel:
20.04.2019 – Zilele Municipiului Giurgiu
Ora 10.00 – Atelier de creație ”Creativitate, imaginație, relaxare” și Expoziție de pictură ”Armonii de primăvară”
(Centrul Cultural ”Ion Vinea”)
Ora 17.30 – Spectacol muzical-coregrafic susținut de elevii Centrului Cultural ”Ion Vinea” Giurgiu
Ora 20.00 – Concert de muzică ușoară: Alessia, Roxana Nemes, Adda, Lidia Buble (Piața Unirii)
21.04.2019 – Zilele Municipiului Giurgiu
Ora 17.00 – Spectacol coregrafic susținut de Asociația Millenium Art
– Spectacol coregrafic susținut de Hello Fitness Club
– Spectacol coregrafic susținut de Asociația Floria Art
– Spectacol coregrafic susținut de Asociația Moga Dance
Ora 20.00 – Concert de muzică ușoară: Serena, Alb și Negru, Elena Ionescu, Zdob și Zdub
(Piața Unirii)
23.04.2019 – ora 18.30 – Concert ”Gala artiștilor giurgiuveni – Sarah Alexandra Nidelcu (pian), Daniel Andrei Găină (canto), Valentin Preda (acordeon)
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
11.05.2019 – ora 10.30 – Festival național de dans aerobic pentru copii și tineret ”Magia Dansului), ed. a VII-a
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
12.05.2019 – ora 19.00 – Seară de teatru – ”Călcând pe melci” de Gelu Brebenel
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
16.05.2019 – ora 18.30 – Seară de teatru ”Invitație la un dineu” – adaptare după Francis Veber – Trupa de teatru ”Octogon”
(Ateneul ”Nicolae Bălănecu”)
17 – 18.05.2019 – Proiect educațional și cultural – Festival concurs interjudețean ”Festivalul primăverii”, ed. a II-a
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
19.05.2019 – ora 17.00 – Festival Național Interconfesional de Muzică Corală religioasă cu participare internațională ”Lumină din Lumină”, ed. a X-a
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
20.05.2019 – ora 13.00 – Premierea concursului județean de creație literară ”Cântarea eroilor”
– Evocare privind viața și opera literară a poetului și dramaturgului Mircea Dem. Rădulescu
(Centrul Cultural ”Ion Vinea”)
20.05.2019 – ora 18.30 – Concert simfonic aniversar ”10 ani Ateneul Nicolae Bălănescu”
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
23.05.2019 – ora 17.30 – Seară de teatru ”Riga crypto și … alte ciuperci” partea I – trupa de teatru ”Ex Toto Corde”
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
24.05.2019 – ora 14.00 – Concurs de cultură generală pentru elevi ”Cine știe, câștigă” (limba română, istorie, geografie, muzică), ed. a VIII-a
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)
27 – 29.05.2019 – Expoziție de sănătate
(Centrul Cultural ”Ion Vinea”)
29 – 30.05.2019 – Festivalul de muzică corală pentru copii preșcolari și elevi din clasele I – VIII ”Glasuri cristaline”
(Ateneul ”Nicolae Bălănescu”)