Alertat de activitatea seismică din zona Turcia – Siria și nu în ultimul rând de cutremurele din ultimele săptămâni înregistrate în România, în zona Olteniei, primarul localității Adunații Copăceni, Dan Rusu, s-a hotărât să ia măsuri urgente pentru a evita orice fel de risc.
La scurt timp a apărut și decizia Ministerului Educației care în urma cutremurelor din Tg jiu a decis închiderea școlilor cu risc seismic, printre acestea aflându-se și școala veche din Adunații Copăceni precum și cea din Dărăști Vlașca.
Deciziile pe care le-am luat în urma acestei hotărări au fost influențate de timpul scurt avut la dispoziție – declară primarul Dan Rusu.
Cea mai importantă dintre aceste decizii a fost aceea de relocare a copiilor din școlile afectate în Școala Gimnazială nr. 1 din Adunații Copăceni. Apoi a fost cea legată de transportul copiilor din Dărăști Vlașca, rezolvarea venind prin închirierea unui autobuz de 55 de locuri, autobuz care oferă posibilitatea transportului copiilor în condiții de siguranță maximă.
