La data de 4 martie, primarul comunei Prundu, Cătălin Corbea, l-a dat în judecată pe unul dintre consilierii locali ai comunei, liberalul Cristică Preoteasa. 

Șapte luni mai târziu, mai exact în data de 8 octombrie, Curtea de Apel București, completul 11R a respins, prin hotărâre definitivă, recursul formulat de primarul Corbea, nemulțumit, probabil, de faptul că, în primă instanță, pierduse procesul cu alesul local. 

Mai mult, pe pagina sa de socializare, consilierul local a publicat un mesaj prin care îi informa pe cetățeni de faptul că instanța i-a dat câștig de cauză în procesul în care Corbea îi cerea suma de 50.000 de lei (cinci sute de milioane de lei vechi). 

(JGR)