Din păcate, din lipsa fondurilor la nivel de Minister nu am putut demara încă proiectele celor două școli la nivelul comunei – ne spunea zilele trecute primarul comunei Adunații Copăceni, Daniel RUSU.
Avem toate avizele, și doar trebuia să dăm ordinul de începere și să semnăm contractul. Una dintre ele se află în Dărăști Vlașca, iar cealaltă în Adunați , școală care a fost găsită cu risc seismic și are nevoie de reabilitare…urmând a fi ridicată de jos.
Copiii au fost relocați, – așa cum ați scris chiar și dvs. la vremea aceea – în niște containere în care să își desfășoare orele de curs, până la finalizarea lucrărilor. Chiar dacă au existat câteva nemulțumiri, copiii între timp s-au adaptat. Dar vă întreb, dacă ar fi avut loc un cutremur să zicem și școala ar fi cedat, ce s-ar fi întâmplat?
Ne bucuram că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat un proiect pentru “Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, dar lucrurile nu s-au finalizat…
Este vorba despre gestionarea biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, potențialii beneficiari fiind UAT-urile la nivel de municipiu, oraș și comună, adică și noi.
Tipul apelului de proiecte se face însă pe principiul „primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim eligibil prealocat. Un astfel de proiect ne-ar fi asigurat dotarea cu utilaje în valoare de un 1 milion de euro…
Platforma pe care urma să ne înscriem însă nu a durat mai mult de un minut și s-a încheiat. Am înțeles că din județ nu a reușit nicio primărie să se înscrie. Mai mulți primari, colegi de-ai noștri, ce doreau să acceseze acest program, sunt la fel de nemulțumiți ca și mine, de treaba asta.
Păi ce e asta, jucăm la păcănele? Cum să ți se dea la dispoziție doar un minut pentru așa ceva? Dacă nu ai semnal bun și nu reușești să te încadrezi în acel minut, ai ratat tot – ne spunea, extrem de contrariat, primarul Daniel Rusu.
Întrebat dacă rămâne în continuare liberal sau va pleca la PSD, la următoarele alegeri, primarul comunei Adunații Copăceni a fost categoric: Rămân în continuare aici. Nu văd rostul acestor plecări, căci nici Ciolacu n-a făcut nimic deosebit…
Noi așteptam să ni se facă o rectificare de buget…însă nu s-a făcut… La ministere, la fel, liniște…Iată de ce – așa cum vă spuneam la început – deși școala o avem gata, nu pot să dau ordinul de începere că nu sunt bani, ne mai preciza primarul localității Adunații Copăceni.
Dacă în plan social al proiectelor la acest moemnt există un moment de blocaj economic , ce îl nemulțumește pe primarul Rusu, satisfacțiile sunt maxime pe plan sportiv. Echipa din localitate, Victoria Adunații Copăceni, pe care a sprijinit-o permanent, este la acest moment lider detașat în Liga a IV-a a Campionatului județean Giurgiu.
(Jurnal)