marți, martie 18, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Primăria Vedea a început distribuirea pachetelor pentru persoanele defavorizate din comună

Primăria Vedea a început distribuirea pachetelor pentru persoanele defavorizate din comună

0
Primăria Vedea a început distribuirea pachetelor pentru persoanele defavorizate din comună

Primăria comunei giurgiuvene Vedea a început de vineri, 11 noiembrie, distribuția unei noi tranșe de pachete cu alimente acordate persoanelor vulnerabile.

Acțiunea este finanțară din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), ajutoarele fiind acordate persoanelor vulnerabile, o dată la șase luni.

I-am solicitat primarului comunei, Marian Țaga, câteva informații despre acest subiect care interesează un număr mare de persoane aflate în comunitatea sa.

„De aceste ajutoare vor beneficia un număr de 441 de persoane din comuna Vedea, fiind acordate următoarelor categorii eligibile:

– Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
– Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
– Persoane cu handicap până la gradul 2 inclusiv.”

Tot edilul ne-a mai precizat „că Guvernul a dorit ca în acest an să sprijine și producătorii locali, astfel că pachetele provin de la producători din România”.

Pachetele conțin alimente de bază precum făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez sau conserve cu carne și se pot ridica, începând de vineri, 11 noiembrie, de la magazia Primăriei din strada Sf. Pantelimon.

Este cea de-a cincea tranșă din acest pachet de sprijin, care are în total șase tranșe.

Ultima tranșă aferentă acestui proiect se va livra în primăvara anului viitor.

Mai trebuie precizat că 22.200 de români vulnerabili din județul Giurgiu se numără printre beneficiarii acestui program.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
2.4 ° C
2.4 °
2.4 °
92 %
6.8kmh
100 %
mar
6 °
mie
9 °
J
12 °
vin
15 °
S
8 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com