AcasăActualitatePrimăria Municipiului Giurgiu închide, pentru o perioadă, Cantina de Ajutor Social!

Primăria Municipiului Giurgiu închide, pentru o perioadă, Cantina de Ajutor Social!

ajutor-1-650x377Primarul Nicolae Barbu este nemulţumit că din cei 246 de beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social, doar  7 şi-au manifestat disponibilitatea de a munci în folosul comunităţii, aşa cum cer condiţiile de acordare a ajutoarelor. El mai spunea că deşi este mare nevoie de mână de lucru  în sectoare precum Spaţii verzi sau curăţenia parcurilor, niciunul din aceşti solicitanţi nu îşi oferă serviciile. 

Primarul Barbu a anunţat totodată că începând cu data de 1 iulie Cantina de Ajutor Social se închide pentru o perioadă determinată. Aceasta va intra în reparaţii şi reamenajări. Tot personalul va pleca acasă în concediu medical. După terminarea acestuia, salariaţii vor intra în concediu fără plată,  urmând ca între timp să reorganizăm atât Cantina de Ajutor Social, cât şi Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, limitând în acelaşi timp numărul de personal al celor două instituţii. Conform declaraţiilor primului edil, se vor reconfigura totodată şi condiţiile de acordare a ajutorului social. Astfel, numai cei care vor presta în avans cele 40 de ore în folosul comunităţii, conform Legii, se vor bucura în luna următoare de Cantina de Ajutor Social.

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
69%
1.3m/s
1%
mie
26 °
J
26 °
vin
27 °
S
29 °
D
29 °

Stiri

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!