
Zilele trecute, de pe contul de facebook al unui locuitor al comunei Oinacu, am aflat, cu surpriză, că din aceaastă lună Primăria din localitate este condusă de un pensionar!
Dar hai mai bine să vă redăm textul apărut pe facebookul autorului: „Primarul B.I.L (Burtavel Ion Laurențiu) a primit de curând decizia de pensionare de limită de vârstă și în tandem cu acesta și secretarul general al comunei domnul Mihalcea Ion oare acești membri ai primăriei s-au pensionat de teama acelor dosare penale care se află pe rol?”
Prima întrebare ce ne-a venit în minte a fost: Cum a fost posibilă o asemenea coincidență? Simplu! În timp ce secretarul primăriei a fost scos la pensie „automat”, la împlinirea vârstei de 65 de ani (fiind încadrat în categoria funcționarilor publici), primarul Burtavel s-a prezentat, așa cum ne-a fost confirmat, în luna martie a acestui an, cu dosarul de pensionare , la Casa Județeană de Pensii Giurgiu, cei doi urmând a fi pensionați aproape simultan.
Cu alte cuvinte, de acum înainte Laurențiu Burtavel va trebui să își vadă de pensie…așa cum i-au urat prietenii invitați la petrecerea organizată cu acest prilej, în curtea vilei sale din satul Braniștea.
Contactat telefonic de reprezentanții publicației noastre, cu intenția sinceră de a-l felicita pentru noua sa calitate, primarul Burtavel a negat cu vehemență faptul că ar fi ieșit la pensie (??!!)
…Deși, surse instituționale ne confirmaseră faptul că, din luna iunie, primarul Laurențiu Burtavel este proaspăt pensionar. Mai mult, din aceleași surse demne de încredere am aflat că același primar Laurențiu Burtavel ar urma ca, începând cu luna ianuarie 2021, să beneficieze, pe lângă pensia de aproximativ 2000 de lei (de la acest moment, pentru că sunt șanse mari ca, din luna septembrie, această sumă să crească), și de pensia „specială” pentru cele două mandate, în valoare de 3000 de lei. Până atunci, însă, se va „bucura”, doar de salariul de aproximativ 9.360 lei (brut) pe care îl încasează ( cel puțin până la finalul mandatului), de la Primărie.
În consecință, din luna iunie a acestui an, Primăria Oinacu este gestionată de către un pensionar căruia tare îi mai place să ne mintă…! Vom vedea , în perspectiva alegerilor de primar, de la toamnă , dacă și locuitorilor comunei le va fi pe plac , de la toamnă să fie conduși de un PENSIONAR!
(City ZEN)