AcasăActualitatePrim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales Președinte al Consiliului Economic...

Prim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social

Prim-vicepreședintele organizației IMM ROMÂNIA, dl. Sterică FUDULEA, a fost ales cu unanimitate de voturi, drept noul Președinte al Consiliului Economic și Social (CES) pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 29 lit.b), art. 47 și art.49 din Regulamentul de organizare și funcționare.

CES are rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional apărute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale.

„Conștient de responsabilitatea pe care IMM ROMÂNIA mi-a acordat-o prin susținerea candidaturii pentru funcția de Presedinte al Consiliului Economic si Social din partea parții patronale, voi continua întărirea dialogului social și civic la nivelul CES, instituția reprezentativă pentru dialogul dintre partenerii sociali și autorități. Sunt convins ca avizele aprobate și elaborate de CES reprezinta întotdeauna punctul de vedere profesionist al confederațiilor patronale și sindicale reprezentative, precum și a societăților civile din România.” – a declarat Sterică Fudulea, Președintele Consiliului Economic și Social 2025– 2029.

De asemenea, din cadrul organizației noastre, a fost aleasă și doamna Cătălina-Nicoleta VOICU ca membru al Biroului Executiv al Consiliului Economic și Social. ”IMM ROMÂNIA va fi reprezentată la nivelul cel mai înalt în forul etalon al dialogului social.”

Deținerea Președinției CES este o recunoaștere a efortului tuturor colegilor din confederația noastră, dar și al unei foarte bune colaborări cu confederația patronală Concordia.

”Vom continua să reprezentăm mediul de afaceri și să fim vocea IMM-urilor!”, a declarat Florin DUMA, Președintele IMM ROMÂNIA.

Președintele Patronatului Județean al IMM Giurgiu, Gheorghe CIREAP

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
6.9 ° C
6.9 °
6.9 °
91%
0.6m/s
20%
J
16 °
vin
15 °
S
16 °
D
16 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!