Astăzi, 25 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare a fost de 95,94 %.

Astfel, dintre cei  1378 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie – 418, Chimie – 15, Fizică – 115, Economie – 14, Filosofie – 1 , Geografie – 616, Informatică – 9, Logică şi argumentare – 99, Sociologie –  69 şi Psihologie – 21), s-au prezentat  1322 de candidaţi, 56 de candidaţi au absentat, iar 0  au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. 

0  candidați au avut temperatura peste 37.3 ̊C. Aceștia vor susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în  data de 8 iulie. Alți 0  candidați au susținut examenul cu subiectele de rezervă.

Pentru tentativă de fraudă nu a fost eliminat niciun candidat. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.