AcasăActualitatePrețul Rovinietei pentru autoturisme crește cu 78%!

Prețul Rovinietei pentru autoturisme crește cu 78%!

   Conform proiectului Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, se preconizeaza o  creștere  de la 28 la 50 de euro pe an, pentru posesorii de autoturisme.

Evident că odată cu majorarea prețului rovinietei cresc și amenzile pentru lipsa rovinietei.

Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002  privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, după cum urmează:

Nivelul tarifului de utilizare a drumurilor naţionale pentru autoturisme prevăzut în anexa nr. 1 se modifică, astfel:

1 zi – 3,5 euro

10 zile – 6 euro

30 zile – 9,5 euro

60 zile – 15 euro

12 luni – 50 euro

Cuantumul amenzii contravenţionale aplicate utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile pentru autoturisme  a fost stabilit  între 500 lei și 1000 lei.

De precizat că tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noilor tarife, respectiv data de 1 septembrie 2025, își mențin valabilitatea.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!