7411207-mediafax_foto-alexandra_pandrea-800x550Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat sâmbătă că i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să-l demită pe  Zorinel Niculcea, Prefectul de Giurgiu, după ce acesta nu i-a răspuns la telefon în urmă cu două zile, când au început pregătirile pentru deszăpezire. Membru PNL, Zorinel Niculcea este la al treilea mandat, ultima oară fiind numit prefect de Giurgiu pe 13 aprilie 2016.

”Îmi cer scuze că am întârziat cu câteva minute şedinţa, dar poliţistul de la uşă nu a ştiut cine sunt. Este vina mea, ar trebui să fac mai mult să mă cunoască giurgiuvenii”, a fost răspunsul lui Zorinel Niculcea, pe 13 aprilie 2016, când a fost învestit pentru a treia oară prefect de Giurgiu. Imediat după depunerea jurământului, Zorinel și-a prezentat și prioritățile:  ”Depolitizarea instituţiilor deconcentrate, respectarea cetățenilor, respectarea banului public şi definitivarea aplicării legilor proprietăţii”. Din acel moment însă nu prea i s-a mai simțit prezența…

Cine este Zorinel

Zorinel Niculcea a mai fost prefect de Giurgiu în perioada 2007-2009, după care a preluat un post de inspector guvernamental, respectiv în cabinetul premierului Emil Boc. În 2013 a fost numit din nou prefect, însă a fost schimbat din funcție chiar de către fostul său șef de cabinet.

”Născut în Teleorman, în comuna Putineiu, Niculcea a trăit cea mai mare parte a vieţii lui în Roşiorii de Vede. După finalizarea cursurilor liceale, acesta s-a înscris la Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, pe care a absolvit-o în anul 1985 cu rezultate bune, fiind repartizat ca inginer stagiar la fosta IPTE unde a lucrat vreme de cinci ani. Ulterior, s-a înscris şi a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti. O altă etapă din evoluţia sa profesională a fost ocuparea postului de director economic al SC Urbis din Roşiorii de Vede şi apoi ocuparea funcţiei de şef serviciu în carul fostului IAS din Roşiorii de Vede, unde a ajuns, în cele din urmă şi director general”, scria ziarul Teleormăneanu, când Zorinel Niculcea a fost numit pentru a treia oară prefect de Giurgiu. În ultima declarație de avere din 2016, Zorinel Niculcea a trecut patru terenuri, două case și două mașini.

”L-am căutat vreo trei ore!”

Cariera de prefect a lui Zorinel e pe sfârșite. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să îl demită, după situația dezastruoasă în ceea ce privește deszăpezirea. Dan a spus că această situaţie a fost un test pentru toată lumea, pentru toţi cei care au avut competenţe în gestionare. ”Şi vă dau un exemplu: acum două nopţi, l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu, dar nu a răspuns la telefon. O să-l rog pe domnul prim ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Giurgiu pentru că este nepermis, în situaţiile în care ai pe teritoriul judeţului şi vamă, să fii de negăsit”, a mai spus Carmen Dan, tot  la sfârșitul şedinţei care a avut loc la Ministerul Transporturilor.

(Jurnal)