Primim la redacție!
Cu ceva timp în urmă am primit la redacție vizita unui cetățean din Giurgiu, P. A., care acuza faptul că ar fi fost victima unui vecin ce l-ar fi molestat fizic pentru că ar fi făcut o plângere împotriva lui cu 11 ani în urmă.
Individul i-ar fi otrăvit atunci două cățelușe și omul a reclamat acest lucru. Și iată că, după 11 ani de la această întâmplare, individul a încercat să se răzbune, într-o seară, lovindu-l cu cruzime, chiar în apropierea casei sale…
Din acel moment P.A. a tot încercat să i se facă dreptate în justiție, dar încercările sale au rămas fără niciun rezultat, fiind permanent refuzat, amânat sau sfătuit să aștepte…
Dar haideți să parcurgem împreună povestea acestui om, spusă chiar de el, lăsându-vă să trageți singuri concluzii…
„În 2013, nu mai știu în ce dată, omului ăstuia, vecin cu mine, într-o noapte i s-a întâmplat un lucru urât. Ceva i-a intrat în curte și i-a mâncat niște găini.
Omul, pe nume D. M. Ionel, stă pe strada Năvodului, la numărul 2 în timp ce eu stau la numărul 17. El stă pe partea dreaptă la intrarea pe stradă și eu stau pe partea stângă. Între casa lui și casa mea sunt aproape 300 de metri.
Eu cu el n-am vorbit de trei ori de când ne-am cumpărat casele. N-aveam ce să vorbim amândoi. Cred că ne-am salutat doar de câteva ori…
Supărat, după acea întâmplare nefericită, omul a luat resturile de păsări, le-a stropit cu o substanță otrăvitoare și le-a aruncat peste gard.
Nu le-a pus la el în curte, nu le-a distrus, cum ar fi fost firesc, ci le-a aruncat pe un câmp din apropiere, unde eu pășteam caprele, căci pe vremea aceea aveam niște capre.
Pe mine mă însoțeau întotdeauna două cățelușe pechineze. Crescuseră împreună cu animalele și ele erau pentru mine ca un fel de paznic. În momentul în care apăreau alți câini sau oameni, ele lătrau și eu erau mai atent. Mergând prin iarbă, cățelușele au găsit resturile alea de găini otrăvite și au mâncat. Au murit imediat…
Eu atunci am luat cățelușele, am mers cu ele la București, la laboratorul Facultății de Medicină Veterinară, le-am făcut analize și a reieșit că au murit otrăvite.
Mâhnit, m-am dus la comandantul de la ISU Giurgiu, unde acesta lucra ca pompier, și i-am spus: „Uite domnule pe cine ai dumneata aici, în subordine, cu cine lucrezi!”.
I-am zis: „Dacă dumneata-l superi, s-ar putea ca într-o dimineață, să vă aducă cafeaua sau să vă pună ceva în ea și să vă otrăvească și pe dumneavoastră. Dacă luați de bună ce vă spun eu, bine, dacă nu…, asta e!”
Omul mi-a spus că nu are ce să-i facă. Am aflat totuși că l-ar fi chemat și că l-ar fi sancționat într-un anume fel. Între timp, însă individul, probabil intrigat de gestul meu, a început să mă fluiere și să mă șicaneze de fiecare dată atunci când treceam prin dreptul casei lui. Am tăcut odată, am tăcut de două ori, însă până la urmă am fost nevoit să fac apel la poliția locală, înaintându-le o sesizare.
Nu știu ce a analizat poliția locală, ce a hotărât, că mi-a trimis o adresă scrisă prin care spunea că i-ar fi atras atenția și că individul nu o să mai mă deranjeze cu nimic. Și cu asta am crezut că s-a încheiat discuția.
După 10 ani însă, în 2023, pe 12 octombrie 2023, la ora 19,15, când mă întorceam de acasă, l-am văzut că venea cu o scară de aluminiu de undeva de departe, îndreptându-se către casa lui.
Am vrut să trec pe lângă el, însă el a pus scara de-a curmezișul străzii, mi-a blocat accesul… I-am zis: „Domne, dă-mi voie să trec!”
Nu a vrut să-mi dea voie, pretextând că vrea să stea de vorbă cu mine despre faptul că i-am făcut plângere. I-am spus că pechinezele mele nu aveau cum să-i rupă gardul, să rupă scândurile și grilajele curții sale și să intre acolo…
Omul era beat și văzând că nu e nimeni pe stradă, că este singur, a început să mă lovească. Când am intrat pe stradă eu văzusem în capul străzii că erau doi cetățeni, doi vecini, mai apropiați însă cu el, decât cu mine!
Aceștia au văzut scena când am oprit și când el m-a lovit, și cum eu încercam să-i explic individului că nu se poate ca acele două cățelușe să-i facă pagubă, așa cum spunea el.
Vâzând că nu sunt de acord cu el, am simțit că individul încerca să dea în mine. Eu eram cu mâinile pe bicicletă, nu puteam să mă apăr. Dacă aș fi știut că e pus pe o bătaie, mă întorceam și plecam…
Am rezemat bicicleta de gardul lui și m-am lăsat în jos, când el a vrut să mă lovească în față… M-am dezechilibrat…, m-am alunecat puțin. Când a văzut că mă dezechilibrez, a început să-mi care pumni în cap… Norocul meu, dacă îl pot numi noroc, a fost că nevasta lui, care asistase și ea la discuția noastră, a intervenit, că altfel mă bătea de mă omora.
Pe fondul ăsta m-a întrebat la 112, că am sunat imediat când am plecat de acolo.
El a cedat la solicitarea soției sale. A încercat chiar să-mi ia bicicleta, să o bage în curte, însă ea l-a oprit și eu m-am retras în stradă și am sunat la 112.
Cei de la 112 mi-au trimis un echipaj de doi agenți de la Poliția Națională. M-am bucurat că am scăpat ușor.
Polițiștii au venit, au bătut la poartă la el, iar individul a ieșit. Atunci le-am zis polițiștilor: ”- Dom’le, omu e beat! Luați-i alcoolemia!” Au spus că nu au cum să-i ia alcomelia pentru că el nu este pe stradă, este la el în curte.
În timpul ăsta, el le repeta polițiștilor că până când nu îmi rupe o mână și să mă bată cu ea, până nu mă omoară, nu mă lasă.
După aceea am aflat că și tatăl lui ar fi făcut pușcărie, deoarece ar fi omorât un om. Acum nu știu de ce, cum și în ce fel… Cert este că a fost implicat într-un astfel de scandal.
Polițiștii au încheiat un proces verbal, auzind și ei, cu urechile lor, cum m-a amenințat.
Rezultatul a fost că pe el l-a amendat, că el tot spunea că lucrează la pompieri și că soția lui lucrează la Consiliul Județean, și după câte am înțeles eu, individul se lăuda că era în relații foarte bune cu fostul președinte, cu domnul Beianu.
Polițiștii mi-au sugerat să îl dau în judecată. La Poliția Națională, am dat o declarație și am semnat procesul verbal. Domnișoara, care mi-a întocmit celelalte documente, mi-a spus: „Așteptați că o să vă chemăm!”
Și am așteptat după 12 octombrie 2023, până în martie 2024. Nu m-a chemat însă nimeni. M-am dus la poliție, unde mi-au spus că au trimis dosarul la Tribunal. M-am dus la Tribunal, unde mi-au spus că e la Procuratură.
Pe data de 14.03.2024 am fost la Procuratură, la Giurgiu, iar pe 27 am revenit. M-am dus a doua oară la Procuratură, să întreb de dosar. Nu au vrut să-mi spună nici la cine e dosarul, nici unde e dosarul.
Am fost în audiență la Comandantul Poliției Locale și mi-au spus că au făcut actele respective și le-au trimis mai departe. Am așteptat în luna martie, însă nu s-a întâmplat nimic. A doua zi de dimineață, m-am dus la un avocat. La avocatul Scarlatache. Acesta mi-a zis: „Da domle, facem dosar și îl trimitem în judecată.”
Am plătit onorariul respectiv și am așteptat. Mă duceam la domnul avocat care-mi spunea mereu că nu știa nimic.
Pe data de 02.07.2024 am fost iarăși la Parchetul Militar, unde ajunsese dosarul cu plângerea mea… M-au pus să fac iar un memoriu și mi-au spus din nou să aștept. N-a vrut să mă primească în audiență nimeni. N-a vrut să îmi spună nimeni cine este procurorul care anchetează cazul, pentru că, după mintea mea, în acest caz, procurorul îl cheamă și pe ăla, dar mă cheamă și pe mine.
Eu nu m-am bătut cu el, să fie clar, că dacă mă băteam cu el, spuneam: „Băi, jos pălăria, ca la box. Ai fost mai bun, m-ai bătut, la revedere, salut!” Eu am fost bătut! Nu am ripostat și bine am făcut pentru că ulterior am aflat că individul, vecinul meu, chiar făcuse box de performanță.
Eu, însă, știu că un pompier salvează oameni, nu îi bate! Am ajuns în cele din urmă și la Parchetul Militar. Și aici mi-au spus să aștept… Le-am spus că vreau să vorbesc și eu cu cineva. Mi-au spus că nu sunt disciplinat. M-am gândit atunci că e mai bine să tac, căci dacă mai zic ceva, ăia mă amendează.
În seara respectivă, în care am fost lovit, mă repet, am văzut că în capul străzii erau doi vecini, care stăteau pe bancă și care au văzut toată acea scenă.
Când a venit poliția aceștia au recunoscut în fața polițiștilor că au văzut totul… Însă oamenii sunt bătrâni, bolnavi, și nu vor să depună mărturie, căci probabil le este frică de urmări, și eu le respect această decizie.
Așa că, neavând martori, eu nu pot să avansez cu acest dosar, iar avocatul meu, din câte probabil ați înțeles în cele pe care vi le-am explicat, nu este interesat!” – încheie cetățeanul povestea sa.
Între timp petentul a primit acasă clasarea cauzei, prin Ordonanța nr. 1491/P/2023. În mod bizar în Ordonanță, într-un anumit pasaj se menționează, cităm: ”Fiind audiat, numitul Petcu Alexandru a declarat faptul că față de cele întâmplate nu are de propus martori sau alte probe,” argumentându-se că la dosarul cauzei nu există un certificat medico-legal care să ateste comiterea infracțiunii.
Noi credem că dacă cel bătut nu a rămas cu urme în zona capului, asta nu înseamnă că acesta nu a fost lovit cu bestialitate. Ba mai mult, în Ordonanță nu se reține dacă cel acuzat a fost audiat cu privire la cele sesizate împotriva sa și nici care a fost sancțiunea aplicată de organele de poliție, acestuia și contextul în care ea s-a aplicat.
„Comportamentul agresiv al unui cadru militar reprezintă un act reprobabil ce afectează atât încrederea cetățeanului în instituția la care acesta lucrează cât și imaginea în sine a acesteia...” – mai spune, pe bună dreptate, P.A.
El subliniază totodată atitudinea arogantă și lipsită de respect pe care acuzatul o afișează în continuare față de el, neregretând nimic din cele întâmplate, ceea ce spune multe despre caracterul și comportamentul social al acestuia.
În Plângerea din 25.09 2024, făcută către Tribunalul Militar București, P.A. a menționat de data aceasta, o listă întreagă de martori, ce ar urma să vină în instanță în data de 16 octombrie.
Vom urmări decizia justiției și în funcție de ea, vom comenta împreună ce șanse mai poate avea astăzi un om cumsecade în fața brutalității unui militar de carieră și câte umilințe trebuie să îndure pentru a-i putea convinge pe cei meniți să îl apere că cineva i-a pus siguranța și viața în pericol doar pentru a-și satisface orgoliile personale.
(Jurnal)