Sâmbătă,  2 octombrie , între orele 10:00-13:00, polițiștii giurgiuveni au distribuit măști de protecție cetățenilor care s-au aflat în zonele aglomerate din municipiul Giurgiu, oferind totodată informații cu privire la noile restricții impuse pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19, solicitându-le în același timp să respecte, pentru siguranța lor și a celor din jur, normele de protecție.

În cadrul acțiunii, au fost avertizate verbal, privind portul necorespunzător al măștii de protecție, peste 30 persoane.

Amintim faptul că portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile publice închise, mijloace de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, dar și în spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, stații pentru transportul în comun.

În continuare, polițiștii giurgiuveni vor efectua activități specifice pentru ca măsurile introduse să fie respectate de către persoanele fizice și juridice, pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului.

(Jurnal)