
1.300 de parfumuri ( susceptibile a fi contrafăcute), au fost descoperite în semiremorca unui autocamion, în Punctul de Trecere a FRONTIEREI Giurgiu-Ruse.
În data de 6 iunie, în jurul orei 23:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-aprezentat pentru a intra în țară, un autocamion, înmatriculat în România, condus de un cetățean turc în vârstă de 39 ani. Conform documentelor prezentate, șoferul transporta săpun lichid, din Turcia către România.
Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgaria descoperit, în interiorul semiremorcii, cantitatea de1.300 de articole de parfumerie, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de peste500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, față de șoferul mijlocului de transport,poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate,urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Totodată, cetățeanul turc a fost sancționat contravențional, conform Legii 123/2017, pentru lipsa RCA.
Sursa: ITPF Giurgiu