Așa cum ne-a obișnuit, președintele organizației municipale a PNL, și, totodată, candidatul desemnat pentru Primăria municipiului Giurgiu, Marian Măroiu, a abordat, în cadrul unei discuții cu reporterii publicației noastre, subiecte fierbinți din viața locală: desemnarea unui operator de gunoi, lipsa bugetului sau motivele pentru care nu se poate vorbi despre o evoluție a orașului nostru…

„Nu mă așteptam ca unul dintre elementele esențiale ale administrației locale să fie subiect de răzbunare, de dispută politică. Eu mă așteptam ca oamenii să fie mai maturi, să își dea mâna și să facă tot ce este omenește posibil ca orașul să nu fie cuprins de gunoaie. De ce spun asta? În ultima perioadă, cel puțin, am văzut că se aruncă pisica când la Consiliul Județean, Consiliul Județean o ia și o aruncă înapoi la Primărie și tot așa. În ca, practic, să-și unească eforturile și să găsească o soluție. Eu cred că, în continuare, este o bătălie între taberele politice din PSD: pe de o parte primarul Nicolae Barbu, tabără în care, o perioadă, a mai fost și Alexandru Andrei, pe de cealaltă, Niculae Bădălău și Marian Mina, oameni despre care eu am mai spus că agenda lor nu corespunde cu agenda cetățeanului, niciodată. De aceea, am și ajuns în această situație. Eu zic că orice om de afaceri care vine să investească aici trebuie ajutat. Asta, bineînțeles, până la o limită. Cu ceva timp în urmă, ne aducem aminte că atunci când a preluat această societate serviciul de salubritate, noi, PNL, nu am fost de acord ca taxa pe gunoi să fie încasată de ei, ci s-o lăsăm în continuare, cum se încasa la Taxe și Impozite, sub forma acelei taxe de habitat, la care, iată, se revine. Sigur, puteam merge în continuare cu acea taxă de habitat, și practic, veneam în ajutorul acestei societăți. De ce spun asta…. pentru că în oraș, conform datelor de la statistică, suntem cam 62.000 de locuitori, ceea ce e puțin probabil să fie real, suntem cam cu 20.000 mai puțini, mulți sunt plecați peste hotare sau prin alte localități, nu și-au actualizat domiciliul și, astfel, figurează în statisticile locale.

Din 42.000 de locuitori, din păcate, puțini sunt cei care merg să plătească, cu adevărat, gunoiul. Atunci, singura modalitate de a-i prinde era atunci când mergeau să își plătească impozitul pe locuință sau autoturism. De atunci am previzionat că se va ajunge aici. Nicio societate din lume nu acceptă să care gunoiul pentru 40.000 de oameni, și să primească bani doar de la 20.000. Și așa, noi, practic, în contractul făcut inițial cu societatea respectivă, era pentru 62.000 de locuitori. Dacă doar o treime plătesc, ieși în pierdere cruntă. Asta ar fi una dintre probleme. O altă problemă este interdicția pusă de cei de la groapa de la Frătești, probabil tot din pricina banilor. Așa am ajuns într-un blocaj. Sper să se miște repede primăria, să rezolve această situație, să nu ajungem în situația de a fi îngropați de gunoaie.

Eu zic că ar fi cea mai bună soluție, la acest moment, atribuirea serviciului către o altă societate, până la momentul în care se definitivează licitația. Nu am putea sta luni de zile fără să se ridice gunoiul din Giurgiu. Este, e drept, o situație de avarie, care să ne scoată din problema în care ne aflăm”, spunea Marian Măroiu.

Referindu-se la lipsa unui buget concret, deși au trecut șase săptămâni de la debutul anului 2019, liderul organizației municipale a PNL spunea că, cel puțin pentru moment, nu se întrevede o soluție.

„Bugetul este o problemă, nu s-a închis, toți așteptau un sprijin de la Guvern, dar, la această oră, bugetul este, dacă pot spune așa, „varză”. Primăria Giurgiu are problema acelui minus de 150 de miliarde, de anul trecut, deci nu se închide bugetul cu aceste 150 de miliarde! Nu sunt 150 de lei, sunt miliarde! Situația este disperată, sunt foarte multe lucrări aflate în desfășurare, și care nu mai pot fi continuate, din lipsa banilor. Sunt alte lucrări care trebuie să înceapă, dar nu sunt bani nici pentru asta. Trebuie să vii cu un aport, să începi lucrarea, și abia apoi să îți fie decontate aceste lucrări.

Sunt, în momentul de față, blocate cam toate lucrările, și asta doar din cauza bugetului. Din câte am înțeles, primarul Nicolae Barbu a tras un semnal de alarmă, că nu mai sunt bani, dar i s-a spus că nu e nicio problemă, să dea drumul la lucrare, că va primi, la un moment dat, banii. Și așa s-a dat drumul la diverse lucrări, pe PNDL 1, pe PNDL 2, a dat drumul la lucrări, dar bani…deloc! Și atunci suntem în situație aproape de colaps!

Fondurile pentru primării vor fi mult mai mari, dar numai dacă nu le dai și alte „sarcini”. În situația în care s-a aruncat în curtea primăriei, la bugetul local, plata însoțitorilor pentru persoanele cu dizabilități, discutăm de o problemă. La nivel de oraș, situația va fi, în următoarele luni, la fel ca la nivel național: dezastruoasă, nu ne aduce se pare nimic bun anul pe care de-abia l-am început, și, dacă la ora actuală, încă se mai negociază pe buget, e destul de rău. Cred că este prima dată în România post-decembristă când ajungem în luna martie cu bugetul neaprobat”, a încheiat Marian Măroiu. 

(Jurnal)