
Marți, la 69 de ani de la inaugurarea primului pod peste Dunăre dintre România și Bulgaria, CNAIR nu percepe taxa de 3 euro (pentru autoturisme) pe sesnsul de trecere în Bulgaria, conform unui Ordin al Ministrului Transporturilor din 2018.
Foto imagini de ansamblu din timpul construcţiei podului
Podurile peste Dunăre de la Giurgeni – Vadu Oii pe DN 2 A, Fetești – pe Autostrada Soarelui și podul Giurgiu – Ruse (transfrontalier) au câte o zi pe an cu trecere liberă denumită „Ziua Podului”. Pentru sensul opus, Bulgaria percepe taxa de doar 2 euro.
Trecerea rutieră a Dunării între România și Bulgaria se face pe la Podul Calafat – Vidin, pod pe care Bulgaria l-a construit în 2013.
În primăvara anului 2022, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța reluarea curselor cu BAC-ul pe la Giurgiu – Ruse (vama Mocănașu) din septembrie 2022, dar BAC-ul nu este funcțional nici până astăzi, la peste un an de la promisiunea ministrului, deși ar mai prelua din traficul ușor/de marfă.
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost deschis circulației în 20 iunie 1954 , deci are 69 de ani de exploatare! El este principalul punct de trecere a frontierei între România și Bulgaria, iar în sezonul estival traficul ușor este foarte intens, turiștii români și din alte țări folosind ruta spre Bulgaria, Grecia sau Turcia.
Pentru autoturisme, taxa pentru o trecere spre Bulgaria este de 3 euro, 6 euro pentru autoutilitare ușoare, 12 euro pentru microbuze, 25 euro pentru autocare și 37 euro pentru camioane grele. Pentru 20 de treceri/an pentru autoturisme se achită 38 euro în timp ce 20 de treceri la camioane costă 644 euro.
Prin Ordinul Ministrului Transportului 1836/2018: „art 41, data de 20 iunie a fiecărui an este considerată Ziua Podului, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului”.
Administrarea Podului Prieteniei se face în comun, România și Bulgaria fiecare cu jumătatea corespunzătoare. Însă, în timp ce CNAIR a făcut reparații capitale în 2015 și 2016 , drumarii de la sudul Dunării execută doar lucrări de întreținere.
Comisia Europeană sprijină proiectul unui nou pod peste Dunăre între România și Bulgaria, dar așteaptă stabilizarea situației politice de la sudul Dunării pentru a avea o continuitate a dialogului și înființarea unei companii mixte, româno-bulgare, care să construiască al treilea pod peste Dunăre între România și Bulgaria, a anunțat joi, la București, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.
Pentru un nou pod la Giurgiu – Ruse pe coridorul european trebuie ca România și Bulgaria să depună un proiect comun, spunea luna trecută comisarul european Adina Vălean. Doar că, la sudul Dunării, după 2 ani de criză politică, Bulgaria are de-abia din 6 iunie un Guvern instalat . Practic, Bucureștiul nu a avut cu cine să discute aplicat la Sofia, a explicat Adina Vălean.
„Pentru Podul Giurgiu – Ruse, acesta este un proiect susținut și de Comisia Europeană. Pentru a putea progresa trebuie construită o companie între România și Bulgaria care să propună proiectul. Sunt și aceste instabilități politice în Bulgaria… Comisia așteaptă stabilizarea situației din Bulgaria, să identificăm interlocutori care să poată lua decizii pe care să le urmeze și să le susțină, o perioadă mai lungă, nu doar o lună două, cred că asta este și problema. Ce face Comisia Europeană: pune presiune permanentă pe autorități, mai mult pe Bulgaria pentru că din partea României există o deschidere. Podul este un proiect comun, Bulgaria – România, așteptăm compania de proiect sau promotorul de proiect, dar nu am văzut proiectul, cred că trebuie să-l depună și împreună. Este în hărțile de transport europene, deci trebuie să-l depună”, a mai transmis comisarul european, Adina Vălean.
Podul peste Dunăre de la Giurgiu – Ruse este un pod mixt, rutier și feroviar, iar pe această rută circulă trenurile spre Bulgaria, Grecia (înainte de pandemie) și Turcia, CFR Călători având în sezonul estival grupe speciale spre Sofia, Salonic și Istanbul.
Tronsonul București – Giurgiu este singurul segment neelectrificat de pe traseul celebrului tren Orient Expres, iar între București și Giurgiu se așteaptă reluarea circulației feroviare în septembrie după finalizarea lucărilor la noul pod peste Argeș de la Grădiștea.
Podul Giurgiu – Ruse are o lungime totală de 2223,93 metri și include 37 de deschideri, partea rutieră fiind amplasată pe partea superioară a Podului, iar linia de tren, jos. Tablierul central are partea inferioară mobilă și permite realizarea unei înălțimi pentru navigație pe Dunăre de 24 de metri, conform documentației pe care a consultat-o Economedia.
Infrastructura podului este alcătuită din 38 de elemente (pile și culei) cu fundații realizate din piloți și chesoane. Tablierele metalice de cale ferată, de 33,60 metri deschidere sunt alcătuite din câte două grinzi principale.
Podurile promise în 2014 la Turnu Măgurele şi Călăraşi – Silistra au rămas „pe hârtie”