AcasăActualitatePodul „Prieteniei”, dintre Giurgiu și Ruse, va fi închis complet din 9...

Podul „Prieteniei”, dintre Giurgiu și Ruse, va fi închis complet din 9 iulie, timp de două luni, din cauza unor lucrări pe partea bulgară!

Podul de la Giurgiu-Ruse, administrat dual, va fi închis pe partea bulgară pentru reabilitare, timp de două luni, începând cu data de 9 iulie.

Acest lucru  va afecta semnificativ traficului de marfă şi pe cel turistic între România şi Bulgaria, a anunţat, miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Întrebat dacă podul va fi închis doar pe o bandă, Cristian Pistol a spus însă că, din informaţiile pe care le deţine, acesta va fi închis complet!

„Podul de la Giurgiu-Ruse este administrat dual, pe jumătatea românească de către CNAIR, iar pe jumătatea bulgărească de compania lor de drumuri. Noi am avut mai multe discuţii cu partenerii bulgari.

Dânşii consideră necesar să înceapă închiderea totală a zonei administrate de ei începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic care se realizează între România şi Bulgaria.

Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare. Sunt alte rute alternative, inclusiv cu bacul, celălalt pod de la Calafat-Vidin – şi mai avem legăturile din Călăraşi, tot cu bacul.

Podul va fi închis complet, nu se va folosi timp de două luni, aşa cum a anunţat partea bulgară, însă vom vedea cât vor dura aceste lucrări”, a afirmat Pistol.

Sursa: CursDeGuvernare

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
76%
0.2m/s
2%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!