Pe numele unui tânăr de 20 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, după ce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-a lovit tatăl cu o piatră.

Luni, 26 august a.c., în jurul orelor 18.30, Poliția Municipiului Giurgiu, a fost sesizată prin S.N.U.A.U 112, de un bărbat, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că are un conflict în familie cu fiul său.

În temeiul sesizării, polițiști s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat faptul că în timp ce bărbatul de 45 de ani se afla în Parcul Orient din municipiul Giurgiu, în urma unor discuții contradictorii avute cu fiul său, un tânăr de 20 de ani, cu care locuiește împreună, a fost agresat fizic de către acesta, fiind lovit cu o piatră.  

În urma celor constatate și a întocmirii chestionarului de evaluare a riscului, a fost emis ordinul de protecție provizoriu, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească temporar locuința tatălui său și să păstreze o distanță de minim 100 m față de acesta.  

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiri infracțiunii de violență în familie.