AcasăActualitatePeste 37 tone deşeuri din plastic și metal oprite de polițiștii giurgiuveni...

Peste 37 tone deşeuri din plastic și metal oprite de polițiștii giurgiuveni la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind transferul a peste 37 tone de deşeuri din plastic și metal, care aveau ca țară de destinație România. Deşeurile au fost returnate societăţilor expeditoare.

„În ziua de 12.07.2022, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit două mijloace de transport încărcate cu deșeuri de plastic și metal.

Cele două ansambluri rutiere erau conduse de doi cetățeni bulgari, ambii având vârsta de 50 de ani.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că în cele două mijloace de transport se aflau cantitățile de 20.790 kilograme deșeuri de plastic, respectiv 17.000 kilograme deşeuri metalice, încărcate din Grecia și Bulgaria şi aveau ca destinaţie societăți comerciale din România.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul celor două mijloace de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare”, informează purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Giurgiu, subinspectorul de poliție, Raluca Dumitrache.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
95%
0.3m/s
3%
vin
11 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!