AcasăActualitatePeste 3.000 pachete de țigări, depistate într-un  microbuz la P.T.F. Giurgiu

Peste 3.000 pachete de țigări, depistate într-un  microbuz la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuven au descoperiti, în urma unei acţiuni specifice, 3120 pachete de țigări pe care o persoană de sex feminin, cetățean bulgar, a încercat să le introducă ilegal în țară, ascunse într-un microbuz.

În data de 16.01.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 12.00, în baza unei analize de risc, pe sensul de intrare în ţară a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit un microbuz, condus de cetăţeanul bulgar M.K, în vârstă de 56 de ani..

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagaje, 3120 pachete cu țigări  de diferite mărci.

La cercetări s-a stabilit că acestea aparțin unei persoane de sex feminin, cetățean bulgar, N.D., în vârstă de 39 de ani, pasager în microbuz, care a declarat că a cumpărat țigările de la un magazin din localitatea de domiciliu și urma să le transporte în state din vestul Europei pentru a le comercializa unor cunoscuți.

Ţigările, în valoare de 53680 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
82%
1.5m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
26 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!