În urma comiterii mai multor furturi de țeavă metalică provenită de la sonde petroliere, comise pe raza localităților Letca Nouă și Clejani, în data de 10 iunie a.c., polițiștii Secției Nr.6 Poliție Rurală Mihăilești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul I.J.J. Giurgiu, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Milcovățu și Letca Nouă, din județul Giurgiu.

Astfel, la locuințele a 3 trei tineri, de 20, 21 și 26 de ani, din comuna Milcovățu, județul Giurgiu, au fost găsite 26 de țevi metalice care aparțin unei societăți comerciale, având ca obiect de activitate extragerea petrolului.

În urma celor constatate, s-a procedat la reținerea pe o perioada de 24 de ore a celor 3 suspecți și depunerea acestora în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu.

Astăzi, 11 iunie a.c., pe numele acestora, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Bunurile ridicate în urma perchezițiilor domiciliare au fost recunoscute de către reprezentanții societății comerciale ca fiind sustrase din mai multe parcuri petroliere și predate acestora.