AcasăActualitatePercheziții domiciliare luni dimineață la Giurgiu!  Suspiciuni privind introducerea de heroină, în...

Percheziții domiciliare luni dimineață la Giurgiu!  Suspiciuni privind introducerea de heroină, în penitenciare…

Luni, 5 februarie, la primele ore ale  dimineţii, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au efectuat 7 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Mioveni şi a municipiilor Giurgiu şi Bucureşti, la locuinţele şi locurile de detenţie ale unor suspecţi, într- cauză ce vizează traficul de droguri de mare risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna august 2017 şi până în prezent, mai mulţi suspecţi au introdus în penitenciarele Mioveni şi Giurgiu cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri.

La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 20 persoane.

La activităţi participă luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Acţiunea beneficiază de sprijinul personalului din cadrul Administraţiei Naţională a Penitenciarelor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Referitor la acest aspect, conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu, unul din locurile în care anchetatorii DIICOT au descins, a transmis, către publicaţia noastră, următorul răspuns:

„Luni, 05.02.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti, au desfăşurat activităţi de percheziţie la Penitenciarul Giurgiu.

Activităţile derulate în unităţile de detenţie au fost demarate ca urmare a sesizărilor transmise de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, începând cu luna august 2017, către organele competente.

Penitenciarul Giurgiu este permanent preocupat de crearea unui mediu custodial sigur, depunând, în acest sens, eforturi susţinute, împreună cu instituţiile abilitate ale statului, în vederea prevenirii, identificării şi combaterii fenomenului infracţional.

Ca urmare a percheziţiilor efectuate, nu au fost găsite, la Penitenciarul Giurgiu, cantităţi de stupefiante”, se mai precizează în răspunsul primit de la unitatea de detenţie giurgiuveană.

(Jurnal)

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
89%
1m/s
0%
J
28 °
vin
29 °
S
29 °
D
28 °
lun
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!