Update: Așa cum vă anunțam într-un material anterior, în noaptea de 20 iulie, ora 03.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au fost sesizați direct de către reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu cu privire la faptul că, un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata (județul Giurgiu), ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, ar fi distrus bariera de acces, îndreptându-se ulterior într-o direcție necunoscută.

Imediat după părăsirea incintei spitalului, în urmărirea ambulanței sustrase au fost direcționate mai multe echipaje de poliție.
Pentru interceptarea autospecialei urmărite, au fost executate două focuri cu armamentul din dotare, fără a pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a conducătorului auto sau a altor persoane.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au continuat urmărirea autospecialei de ambulanță, iar la un moment dat, între localitățile Izvoarele și Zimnicea, aceștia au efectuat o manevră de oprire forțată, cu ajutorul dispozitivului spike.
Bărbatul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat valoarea de 0.61 mg/ alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
În aceeași zi de 20 iulie, pe baza probatoriului administrat, sub conducerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Giurgiu, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Luni, 21 iulie, bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente cu propuneri procedurale.
Sursa: IPJ Giurgiu


