Pensiile speciale ar putea fi impozitate cu până la 90%!

0
123
RON

Vom impozita pensiile cu până la 90%”, a declarat Rareș Bogdan la Realitatea PLUS, acuzând-o pe Renate Weber că s-a împotrivit tăierii pensiilor inițiată de PNL, sesizând CCR-ul care a declarat-o ca neconstituțională.

Totodată, făcând aluzie la imaginea apărută de curând în mediul on line, cu premierul Orban, fără mască, fumând într-un birou al Parlamentului, nerespectând distanța socială, alături de alți colegi de partid, Rareș Bogdan a spus:

Singura acuză pe care PSD ne-o aduce de 6 luni de zile este că noi fumăm. Da, noi fumăm, dar nu furăm! Am avut creștere economică, am trecut cu bine printr-o criză sanitară”, a adăugat acesta. 

(Jurnal)