Pensia de urmaș se regăsește în noua lege a pensiilor, care păstrează, în mare, reglementările din vechea legislație. Modificările vizează în special cuantumul pensiei minime pentru beneficiarii pensiei de urmaș.
Situațiile aparte, în care pensia de urmaș se acordă și pentru mai puțini ani de căsătorie, vor rămâne aceleași: dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă/boală profesională (dar s-a eliminat referirea din vechea lege la celelalte venituri ale beneficiarului pensiei de urmaș), dacă soțul supraviețuitor este încadrat cu invaliditate de gradul I sau II.
În afară de soțul supraviețuitor, la pensia de urmaș vor mai avea dreptul copiii celui decedat, așa cum se întâmpla și pe vechea lege. Copiii vor avea dreptul la această pensie până la 16 ani, dar, dacă își continuă studiile, până la cel mult 26 de ani, iar pentru cei cu invaliditate (de orice grad), se va acorda pe toată perioada invalidității (dacă s-a ivit într-una dintre perioadele menționate anterior).
Însă în noua lege se prevede și care va fi cuantumul pensiei minime pentru beneficiarii pensiei de urmaș: „(…) fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă calculată în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte”, scrie în lege.
De menționat că și în cazul pensiilor de urmaș care sunt acordate la momentul când această lege va intra în vigoare se vor face rectificări pe noua legislație.