
Astăzi, elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 din municipiul Giurgiu au fost protagoniștii unei lecții speciale de educație rutieră, organizată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu Biroul Siguranță Școlară. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul programului Patrula Școlară și a avut ca scop principal promovarea comportamentului responsabil în trafic, încă de la cele mai fragede vârste.
În cadrul activității, polițiștii le-au reamintit celor mici principalele reguli de circulație, explicate pe înțelesul lor, punând accent pe importanța respectării acestora pentru propria siguranță. Copiii au învățat cum să fie pietoni atenți și responsabili, dar și cum pot contribui la siguranța colegilor lor în zona școlii.
„Educația rutieră începe din copilărie. Elevii care învață să respecte regulile de circulație astăzi, vor fi șoferii precauți și responsabili de mâine”, au transmis reprezentanții Poliției Rutiere, subliniind importanța formării timpurii a unei conduite preventive în trafic.
Momentul-cheie al activității l-a constituit implicarea elevilor din Patrula Școlară de Circulație, care s-au remarcat prin seriozitate, spirit de echipă și entuziasm. Aceștia au demonstrat că pot fi un model de urmat în ceea ce privește prevenirea accidentelor rutiere în proximitatea unităților de învățământ.
Prin această acțiune, polițiștii au dorit nu doar să responsabilizeze micii pietoni, ci și să transmită un mesaj important conducătorilor auto: în apropierea școlilor, vigilența și respectarea limitelor de viteză pot face diferența dintre un drum sigur și o tragedie.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în mai multe școli din județ, parte a unei campanii mai ample de conștientizare și prevenire a accidentelor rutiere în rândul copiilor.
Sursa: IPJ Giurgiu