Pentru evitarea producerii de evenimente rutiere grave, ce ar putea periclita viața participanților la trafic, precum și pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a traficului, aleșii județeni au decis în ședința de miercuri, 27 noiembrie, instituirea măsurii de restricționare totală a circulației pe unele sectoare de drum județean care, pe timp de iarnă, devin improprii circulației rutiere. 

Referindu-se la acest aspect, directorul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic (DJTADJCT) Giurgiu, ing. Marius Olteanu, ne preciza: 

Luarea unei astfel de măsuri se justifică, urmare a faptului că anumite sectoare de drum au o stare de viabilitate rea, așa cum am constatat din inventarul privind starea acestora la 31 decembrie 2018. De asemenea, s-a ținut cont că unele tronsoane de drum județean care se învecinează cu județul Teleorman, cuprinse în obiectivele de investiții derulate de Consiliul Județean Giurgiu în anul 2019, au fost reabilitate și modernizate, însă județul Teleorman nu a efectuat, până la această dată, lucrări de reabilitare sau modernizare a drumului respectiv, pe raza sa teritorială”, spunea Marius Olteanu. 

Astfel, începând cu data de 1 decembrie 2019, până la data de 29 februarie 2020, afectate de restricția totală vor fi următoarele drumuri: 

  1. DJ 503 – km. 7+300 – km. 28+000 (intersecția DJ 503A și DC 118 în localitatea Toporu)
  2. DJ 504 – km. 19+780 – km. 30+000 (Putineiu – Limita județ Teleorman)
  3. DJ 506A – km. 14+000 – km. 18+530 (Toporu – Limita județ Teleorman)
  4. DJ 503A – km. 26+960 – km. 30+100 (Răsuceni – Limita județ Teleorman)

Decizia aleșilor județeni a fost luată sub rezerva obținerii avizului de specialitate al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.

(Jurnal)